Domnule Liviu Dragnea, înainte de toate, vă felicit pentru orizontul sub care ați instalat prietenia cu frumoasa Irina. Sunteți alt om. Acestuia din urmă mă adresez.

De mult, de mult de tot, am cunoscut la băile din Karlovy Vary o familie de nemți tineri: ea, el și copilul. El era sobar. Ea – mamă. Copilul știa doar două cuvinte: ich selbst! Adică, eu singur! Sau, și mai aproape de spiritul german, doar eu! Nu era chip să te înțelegi cu el. Nici noi, eu și nevastă-mea, nici părinții. Aceștia nu ieșeau din cuvântul odraslei. Erau tiranizați pur și simplu.

Și mai de mult de tot, un oarecare Jean-Jacques Rousseau a zis că lumea omului a apărut în clipa când un canibal s-a apucat să-și împrejmuiasacă locul și să se autoproclame stăpân absolut. Indivizii s-au înmulțit în popoare și s-au schimbat de nu-i mai recunoști. Au păstrat doar năravul canibalist.

Și vorba lui Hitler: la ce bun ar fi Dumnezeu fără Satan? Polul Sud fără cel Nord? Contrariile sunt Viața. Așa a apărut curentul de stânga. Ca replică. Replică la canibalism. Ca iubire pentru cel NE-animat de canibalism. Sintetic vorbind.

Așadar,ca să ajungă la cel de-acum, omul care a fost trebuie să se antreneze cu o emoție nouă, diferită, emoția iubirii. Care nu se manifestă doar prin creșteri de pensii și salarii. Ci prin iubire de țară. Opusul lui Werner. Căci iubirea de țară este iubire de neam. Iar Iubirea de neam este iubire de familie – de educație, sănătate, cultură, prosperitate.

Și mai ales de luptă pentru neam. De risc. De renunțări. De sacrificii. De izbândă.

Deci…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.