În cadrul unei ceremonii la Facultatea de Drept din Iași, liderul studenţilor din anul III, Silvian-Emanuel Man, a vorbit colegilor săi și a zis, printre altele:
„Succesul nu se măsoară după cât de departe veţi ajunge în carieră, ci se măsoară după cum îşi vor aduce aminte oamenii de voi, în posteritate. De aceea, vă rog să intraţi în istorie ca luptători împotriva corupţiei, minciunii şi neadevărului, şi să nu fiţi care cumva părtaşi cu politicienii şi cu infractorii. Să fiţi iubiţi şi aclamaţi cum a fost iubită şi aclamată doamna Kövesi săptămâna aceasta şi să nu intraţi în infamie, cum a intrat, din păcate, domnul Toader! Doamne, ajută! Adevărul va răzbi prin voi!“
Adevărul va răzbi prin voi! Glorios! Doar Iisus Hristos mai vorbise atât de viril despre adevăr. Vă amintiți: Căutați adevărul, adevărul vă va face liberi!
Și totuși, ceva, o asociere de sunete cu înălțimi diferite bătea armonia: să nu fiţi care cumva părtaşi cu politicienii şi cu infractorii.
Tonul biblic amintea mai mult de acei prieteni ai săracilor care, propovăduind smerenia, se osteneau în a aduna aur, pietre prețioase și stofe scumpe. Ce altceva putea însemna îndemnul de a alunga gândul de apropiere de farisei – politicieni și infractori – decât a trece eroic în tabăra puternicului care împarte lumea în penali și premianți?
Era totuși un discurs spontan. Sau se voia spontan. Disonanțele erau la ele acasă. Feciorul de la Drept își supralicitase temperamentul vârstei: iute la mărturisiri, aprig în idealuri, neînfrânat în a urca pe culmi. Râvnise trei ani să pătrundă în măruntaiele lumii. Ieșise la suprafață cu o colecție de pietricele prețioase; mică, dar cu geu obținută. Pricină de a nu renunța la niciuna dintre piesele selectate, cum ar fi profesionalismul. Cea mai nobilă dintre toate în viața unui candidat la nobila misie de a ține la loc de onoare sceptrul adevărului.
Și iată-l vorbind despre pilda de urmat în academia profesiei sale: Să fiţi iubiţi şi aclamaţi cum a fost iubită şi aclamată doamna Kövesi săptămâna aceasta.
Nimic despre calitățile de magistrat ale exemplului, demne de a fi urmate de colegii săi. De râvnit era doar „să fiţi iubiţi şi aclamaţi cum a fost iubită şi aclamată doamna Kövesi săptămâna aceasta…”
Încercând să dea vieții universitare un înțeles care nu se distruge prin moarte, el se preface în trompeta bufonului din echipa de zgomote de la Realitatea Tv, Bogdan Rareș, și propovăduiește cu vorbele acestuia: „să nu intraţi în infamie, cum a intrat, din păcate, domnul Toader! Doamne, ajută! Adevărul va răzbi prin voi!“
Un amestec evanghelic s-a metamorfozat în profanare și minciună. Forțase o piatră străină în statuie – infamia rectorului său – și distrusese armonia ansamblului. Țipa ca o fântână alimenată cu apă de afară. Ecoul a răspuns cu: schizofrenicule, cutră iohannistă, javră…
Era ca și cum te-ai opri din drum să-l trimiți la stâlpul infamiei pe bețivul pe care-l vezi că merge pe două cărări, sperând în îndreptatarea lui.
Eroare. Liderul din anul lll nu avea caș la gură și nici nu-și băuse mințile. Studiile îl ajutaseră să afle „la gât cravatei cum se face nodul”. Războiul mondial rece fusese pierdut. Țara se frânsese în două. În ocupanți și ocupați.
Spune vorbele îndrăgite de ocupant, momește discursul către colegi și ești primit în elita victorioasă.
Notați numele: Silvian Emanuel Man! Așa arată viitorii stăpânitori.