Iată o replică din filmul suedez „1939”: „Râzi tu, râzi, Gunnar. Ești tânăr, sănătos și poți alerga după femei.”
Eu, astăzi, sunt bătrân, bolnav și nu pot alerga după nimeni.
Ce-mi veni?
Curiozitatea, desigur. Mai sunt încă gazetar. Înainte de a începe să scriu, țipam că nu suntem o țară normală, nu suntem un popor viu. M-am apucat să scriu și m-am poticnit. Aveam nevoie de probe. Probele nu erau probe însă, erau sentimentele mele mult timp îndurate. Puteam să m-arunc într-un bazin gol.
Așa mi-a venit ideea să concurez la postul de președinte. Eu, un bolnav fără nici o șansă. Dar izbuteam să-i provoc pe conaționali la vorbă. Argumentele invocate erau zdravene, adevărate, incitatoare. Dacă erau băgate în seamă, nu mai conta cine le propune. Ca flacăra: nu importă cine a produs scânteia. Dacă nu se transformă în flacără, acesta este semnal pe ecranul pe care scrie „Țară adormită”. Ce poate spune asta unui popor cârmuit de o grupare ticăloșită, rămâne de văzut.
„Râzi tu, râzi, Gunnar. Ești tânăr, sănătos și poți alerga după femei.”
A fost odată un comunist…
