Un domn sau o doamnă, în același timp, ori unul după altul, au avut ideea să publice o fotografie cu un chip înfrigurat de răutate, sub titlul: Individul ăsta bolnav, care urăște poporul român, nu este președintele meu…
Cu explicația: România este prima țară din lume cu un președinte care conduce țara folosind doar expresiile: mă nemulțumește, mă îngrijorează, ghinion!… Acestea sunt cuvintele magice ale acestui mutant genetic, poposit pe capul românilor ca din văzduh…
Textul de obârșie polemică m-a lăsat indiferent la început. Însă m-a cuprins stupoarea la citirea informației publicată de Facebook: 2.600 de distribuiri, 148 de comentarii și 331 de reacții de tipul: îmi place, furie sau tristețe. Cifrele, în sine, nu-mi dau seama cât de relevante pot părea unui practicant al genului. Eu le-am comparat cu indiferența mea de la început. Și totuși, iată, 2600 de necunoscuți, citindu-le, au avut reacții de plăcere, de indignare, de tristețe… Și numărul lor este în creștere în fiecare zi. Ritmul acesta este propriu postărilor care nu au nevoie de literatură; simțirea e provocată de imagine, aidoma celei cu căței generoși ori cu tumbe, din prostie, ale unor blonde. Ce să fie?, m-am întrebat. Și vă întreb. Un lucru e sigur: ființa mea n-a urât niciodată un alt om mai mult de câteva ore, hai, zile, mai ales cu o silă până la durere, când dau cu ochii de vorbele, chipul și faptele acestui individ categoric bolnav de moșteniri primitive.
Și încă un lucru sigur: cine iubește România nu poate agrea în fruntea ei un individ care o disprețuiește maladiv, strămoșesc.
