Acasa > Articole > Presa > Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat

Jaf bugetar: o instituție a dat prime de 10.000 lei/angajat

Cu doar câteva zile înainte ca Guvernul Orban să fie demis, de Parlament, prin moțiune de cenzură, în Monitorul Oficial a fost publicată o Ordonanță de Urgență prin care Executivul a modificat Legea Concurenței, în așa fel încât membrii Plenului Consiliului Concurenţei să rămână în funcții pe viață. Practic, dacă până acum mandatele erau de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată, după intrarea în vigoarea a OUG 6/2020, această reînnoire este posibilă “fără număr”. Interesant este faptul că acești membri ai Plenului sunt numiţi de către un organism format din reprezentanţi ai entităților vizate de controalele Consiliului Concurenței. Iar asta nu este tot. La finalul anului trecut, Curtea de Conturi a finalizat raportul privind un control efectuat, în cursul anului 2018, la Consiliul Concurenței, descoperind că instituția condusă de Bogdan Chirițoiu a acordat unui număr de 186 de salariați prime de merit de peste 2.020.000 de lei, într-o singură lună. Iar, conform aceleiași anchete a Curții de Conturi, o parte din angajați, unii personal contractual, figurează fictiv pe statele de plată, fiind ocupate prin detașare sau nu se prezintă la locul de muncă. Astfel de informații au fost prezentate inclusiv comisiilor de specialitate ale Parlamentului României.

Continuarea în Jurnalul Național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.