Întrebat după nuntă dacă nevasta a fost fată mare, Bulă a răspuns: unii spun că da, alții că dimpotrivă. Cazul Dragnea e-n zonă, pe aproape.
Starea sănătății nu-mi permite o implicare calificată în treburile mari ale urbei. Nu sunt la curent nici cu modificările aduse Codului penal. Am întrebat un prieten. Așa am aflat că schimbările făcute îl scapă de pedeapsă pe Liviu Dragnea și că este inadmisibil ce se întâmplă în această țară a noastră. Că nicăieri altundeva n-ar mai fi posibil ca un lider de partid, șef și în Parlament, să voteze modificări ale legii în favoarea sa.
Și, zic eu, are dreptate. Așa este: în nicio altă țară…
Și tot eu mă întreb: adăugirile alea îl servesc doar pe el? Greu de crezut. Iar dacă nu-l servesc doar pe el, le scoatem din lege doar fiindcă îl servesc și pe el?
Nu e limpede. Grea dilemă!
Deci: o țară întreagă și bărbați de marcă ai României se istovesc să-l vâre pe Dragnea la pușcărie. Se zice că el a incendiat Reichstagul.
Nu precupețesc niciun efort, nicio tehnică. Partide importante, instituții de seamă, puhaoaie de demonstranți, de luni, de ani, nu mai trăiesc pentru altceva decât pentru a-l vedea pe Dragnea în pușcărie. Au fost răscolite dosare, s-au efectuat ascultări mai mult sau mai puțin legale, au fost găsiți martori de conjunctură – NIMIC. Tot ce s-a putut încropi a fost faptul că a pus o pilă pentru ca două femei să ocupe posturi nemeritate.
Ceva nu este în regulă.
Istoria păstrează în filele ei, nu din cale afară de curate, un caz asemănător: Al Capone. Insul acesta se făcea vinovat de toate crimele lumii, ca și Liviu Dragnea astăzi, mai puțin, bineînțeles, incendierea Reichstagului, și nu putea fi prins. L-a agățat Fiscul.
De ce Al Capone? Fiindcă aș vrea să mai văd, de dragul jocului, un singur alt om din România, cu Securitatea pe el, cu DNA-ul doamnei Kövesi, regina abuzurilor, pe el, cu președintele țării, cel care prostituează Constituția, pe el, cu atâția, și atâția alții, tot pe el, și să nu i se găsească decât vinovăția unei pile. În ce țară etc, etc…
Stop și de la capăt. Asta nu înseamnă, totuși, că Dragnea este nevinovat. Problema conștiinței mele este de altă natură, astăzi. Când o țară întreagă luptă împotriva unui singur om, omul acela, în război fiind, trebuie să aleagă. Are de ales între a continua lupta până la final, în fruntea oastei rămase fidelă sau să abdice sub deviza fie ce-o fi; să spună, datoria mea este conștiința mea, iar conștiința mea…
Conștiința lui. Conștiința mea pe mine mă lasă de izbeliște.
Nu știu să răspund. Descurcați-vă singuri!
