Ţepe Mamulici s-a ţinut de cuvânt. A „descoperit” o grupare de crimă organizată, bănuită a fi condusă de subalternul său, Dorin. În pană de ştiri, presa a muşcat momeala cu voluptate; prima pagină a ziarelor, tocşouri, scenarii, informaţii pe surse, reproduceri de convorbiri telefonice; chipul lui Dorin, vorbele, presupusele sale fapte au invadat casele românilor mai presus de convingeri filozofice, religie ori sex. În celua sa de la Gherla, reporterul este păzit de gardianul Chiftoiu; cerberul este aşezat pe un scaun în faţa uşii; Dorin – pe pardoseala de ciment, în poziţie Yoga, picioarele adunate în cruce sub fese. Chiftoiu, cu respectul cuvenit vedetei naţionale:
– Maestre, dacă vă e rece, să-mi spuneţi; curuleţu’ domniei voastre e jingaş, nu ca al nostru… Dorin expiră aerul, îşi relaxează umerii şi zice:
– Yoga!
– Ca să vezi!… La ce vă foloseşte?
– Mă relaxez…
– Vă uitaţi la Discorivi? Acolo am văzut unu’ d-ăsta ca domnia voastră; stătea în cap şi se vindeca de mâncărime la coiţe.
– Discovery…
– Aşa, Discorevi… Vă uitaţi?
– Nu prea am timp
– Nici io; nevastă-mea e cu astea… Povestea că o scoţiancă din Scoţia, de 44 de ani, efectua la fiecare două săptămâni orgasme… Ştiţi ce este un orgasm?
– Relativ…
– Aşa… da’ ce orgasme!, d-alea lungi cu iha,iha, oh, oh, ooo, aaa… oriunde o apuca: la wc, la masă cu copiii, în tramvai, la înmormântări… hai mare, vă daţi seama… Am păţit şi io o chestie de-asta, cu flotorul de la baie; se declanşa singur; intram în casă, îl auzeam descărcându-se, în casă ţipenie, să-nebuneşti nu alta… Şi era un flotor, nu un orgasm…
– Aşa e!
– Să vă zic de scoţiancă… A fost pusă sub supraveghere la spital, în trei ture… vax ! niciun element perturbator… bag-o la tomografii, la electroencefalograme, angiograme… Ştiţi ce o angiogramă?
– O gramă cu angio în faţă…
– Aşa… creierul era de vină… Adică ce visa, aia i se întâmpla…
– Visa la masă?
– Nu, nu… He, he… ea visa când era cu dulăul deasupra, da’ se-ntâmpla când se nimerea…
– Şi?
– Şi au operat-o… nevastă-mea zicea că doctorii, de atâta râs, au dat-o în malpraxis… Şiţi ce este un malpraxis?
– Ceva contra râsului…
– Văd că pricepeţi, mai mare dragu’ să discuţi cu-un ziarist… La proces le-au luat băgat malpraxisu’ ăsta pe nas şi n-au mai râs… nici ei, şi nici muierea… Au scăpat-o de orgasm pe viaţă.
– Şi flotorul?
– Flotoru’? Cu flotoru’ am avut noroc, vecinu’ de dedesubt nu putea să doarmă din cauza lui, a venit şi l-a reparat.
Apare comandantul; gardianul se ridică să-i cedeze locul pe scaun; şeful refuză şi se aşază pe jos, lângă Dorin, nu înainte de a-i cere acestuia permisiunea:
– Permiteţi?
– Cu plăcere.
– Nu e cine ştie ce, constată comandantul după o cercetare de expert a pereţilor, a patului, a hârdăului.
– Intimă!
– Asta aşa e: ai tras zăbrelele nu te mai deranjează nici dracu’… Scuze!
– E şi el pe-aici?
– Cine?… Dracu’?… He, he… Poeţii, cu asta… cu…
– Muzele…
– Aşa… Mi-erau pe limbă, ceva cu ze… zenele… Aş e: muzele!… Am apărut la televizor, anunţă el brusc, vizibil emoţionat. Datorită dumneavoastră, nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru bucuria asta. Mi s-a văzut doar spatele, dar cartierul m-a recunoscut, mă opresc oamenii pe stradă… Salut domn Falcă, felicitări… Nevastă-mea e fericită, de copii nu mai spun…
– Domn Falcă, repetă Dorin, domnul Falcă… Gheorghe Falcă?
– El!… Ce-nseamnă un ziarist! zici ziarist şi nu trebuie să mai adaugi nimic… M-aţi recunoscut?
– Mai păstraţi mănuşile?
– He, he… Magistral!… Magistral!… Mănuşile?… Aşa e: se zicea că furam cu mănuşi… De unde atâtea mănuşi?… Băieţică, se întoarece spre gardian, ia vezi tu păpuşă, a venit domn Maher?
– ‘ţeles!
– A venit, dar am vrut să rămânem o clipă singuri. N-aveţi nimic împotrivă?
– Sunteţi foarte familiar cu subalternii…
– He, he… Suntem colegi de partid; mai am doi ani până la pensie; partidul m-a trimis aici să implementez reforma în justiţie.
– Era neimplementată?
– Da’ ce neimplementată! Pufneşte dispreţuitor. Apropo, ne-aţi putea ajuta. De pildă, carcerea asta, spui carceră şi zici ce poate fi o carceră? O carceră e o carceră! Carceră, da, dar unde-i reforma? Îi mai trebuie ceva, zic eu, nu?
– Reforma.
– Corect: reforma!… Îi face cu degetul prieteneşte: pariez că v-a venit, cum îi zice, ze… muza…
– Mă gândeam la un oberlicht micuţ, nemţesc…
– Cu zăbrele masive… Krupp… Stai pe un pat de lemn şi printre drugii Krupp se deschide o ambrazură de cer… Ambrazuri cu cer ca al nostru nu ştiu să mai existe în lume… Domnu’ Dorin, se inflamează comandantul, îmi permiteţi să vă spun aşa?
– Nu
– Da’cum? Spuneţi cum şi vă spun cum e bine…
– Sir Dorin.
– Sir Dorin, poate nu într-un an, dar în doi, vă promit, dacă partidul meu va mai fi la guvernare, voi pune ceva bani deoparte, he, he, cu mănuşi, şi ridic o carceră special pentru dumneavoastră…
– Mulţumesc mult!
– Avem nevoie de ziarişti în puşcării, sir Dorin, de pictori, de poeţi, de artişti… Avem nevoie de elite, să fie tot un cântec de la un capăt la celălalt… Aţi observat, cred: românul nu zice am fost pârât, spune: am fost cântat…
– Şi la fiecare celulă, o fantă Panzer… Frumos, apreciază Dorin, promit să nu plec până nu văd reforma implementată… Da’ de unde luăm nemţi, fante Panzer fără nemţi… nu ştiu cum să zic…
– Aşa e! se dezumflă comandantul, n-avem nemţi. Parcă-i aud: Buuuuuuum!… Buuuuuum!… Buuuum!… Şi ai noştri: pârrr, pârrr, pârrr…
– N-avem onomatopeele potrivite, recunoaşte Dorin. Noi folosim pârrr pârrr, pârrr şi când e bum şi când e pâr… Dar vă dau o veste bună: avem onomatopee la care nici n-au visat nemţii.De pildă: scârţ!…
– Scârţ, da, convine comandantul. E doar al noastru. Ce înseamnă un intelectual umanist! Fără dumneavoastră am fi rămas cu pârrr bilingv, şi l-am fi uitat pe scârţ, sută la sută românesc. Ce-i, păpuşel, îl ia în primire pe gardian. N-a venit domn Maher?
– A venit, să trăiţi! A zis că vine una- două… E cu spontana…
– Domnu’ Maher, îl informează gardianul pe Dorin după plecarea comandantului, e-nchis pe viaţă la noi, da’ n-o mai duce mult. Telefon celular, calculatorel, televizor, viaţă de noapte, femei… Ăştia n-o duc mult. Verginica mea a lucrat la unu’ din ăştia: a murit la 38 de ani. L-a călcat un buldozer. Venea acasă pe jos, fără badigarzi, şi a dat peste el un buldozer. S-a trezit Verginica mea cu el pe sub uşă…
– Şi a zis că vine să mă cunoască?
– Cine, Maher?… A auzit c-avem un barosan aicea şi vine să vă vadă… N-aveţi grijă, nu vine cu mâna goală.
– Sunt onorat…
– Vine cu-un interes, vrea să vă invite la „spontană”…
– Spontană?
– Spontană, adică Marea răzmeriţă a puşcăriaşilor. Hai mare!… Vă înscrieţi?
– Nu.
– Dar ştiţi ce-i aia spontană?
– Am zis: Nu!
– Bun! Vă-nscriu din oficiu…
– Din oficiu, da, merge…
– Va fi bairam mare, nu veţi regreta. Fiind prima răscoală într-o puşcărie, o facem spontană, da’ vin televiziunile, organizaţii dintr-astea cu drepturile omului, Crucea Roşie – ăştia au refuzat să vină spontan.
– Nu mă mir, Crucea Roşie a rămas aia veche, nereformată…
– N-aţi înţeles: vin, doar că nu vin spontan. Nea Ghi, comandantul a insistat , dar n-au vrut, las-i dracului, a zis. Vină cum vor, numa să nu-ntârzie…
– Şi ceilalţi, adică noi… cum să zic? – noi puşcăriaşii, participăm toţi?
– Da’de unde… Nu există pădure fără uscături. Pă înrăiţi, p-ăi care nu vor şi nu vor, îi izolăm fără discriminare; cu trei excepţii, trei bozgori care au- d-asta, discriminare pozitivă. Sunteţi bozgor?
– Nu cred… Nu.
– Atunci rămân trei… Ei vor pierde… Avem un cor de huiduieli cum n-a avut nici Iliescu, transmisii în direct, fotografi… N-am ştiut noi până acum de spontanele astea; organizam câte una în fiecare zi… Ia te uită, vorbeam de lup şi lupu’ la uşă… Să trăiţi domn Maher!
Maher, cu ochii ca argintul viu, îl fixează vesel pe Dorin.
– Salut!… Îţi place la noi?
– Intim.
– Ce-am auzit, eşti obsedat sexual?
– Doar hărţuitor…
– Hărţuitor, obsedat… marfă!… Eşti prieten cu ăştia, Berlusconi, Obama?…
– Îi cunosc.
– Nu-i de ajuns. Pe bin Laden îl ştii. Am nevoie de nişte Antrax… Ocheşte un chiştoc de ţigară pe jos; îl ridică. Ce fumezi?… Snagov? A, nu!… Chiftoiu, dă fuga şi adu un cartuş de Kent pentru invitatul de onoare… Ai venit?
– Acuş, să trăiţi!
– Stai! Şi o sticlă de whisky… Şi două pahare… Mai eşti aici?
– Nu mai… Să trăiţi!…
– Am vorbit cu başkanu… o să-ţi facem carceră nouă. Ce-s prostiile astea cu Panzer, Krupp?…Nu!… Termopane, aer condiţionat … Modern, capitalist… Ne cântă aia cu libertai, cum îi zice?
– Edith Piaf?
– Nu băbătâia… Madonna, din film, cu ăsta, cu… nu plânge…
– Don’t cry for me Argentina…
– Aşa, cu Argentina… Eu sponsorizez puşcăria, eu plătesc, cântă cine vreau eu, ce vreu eu… Am vorbit la telefon cu Ţepe al tău. Mi-a zis că-i datorezi un milion de euro, iar tu eşti lefegiu, uite nişte bani…
– Mulţumesc, am rămas pe stil vechi, cu lei…
– O să ai nevoie de bani adevăraţi, nu rezişti… Ia banii, nu discut cu lefegii. Sau nu mă placi? Cum îţi par?… Cam cretin, aşa-i?
– La început…
– Nu mă interesează la început…
– N-aş spune cretin…
– Tâmpit?
– Mai de grabă…
– Părerea ta, mă rog… Ia banii, am nevoie de un poet astă seară… Nu-i număra! O mie în cap… Ce vreu să spun? Oricum s-ar da peste cap pământu’ ăsta, de escroci ca mine şi de obsedeaţi hărţuitori sexuali ca tine va fi mereu nevoie… Văd că nu eşti de acord. Ţi-am cerut eu acordul?…
Îl conduce în sala mare, care e în acelaşi timp şi celula lui Maher. Lozinci, pancarte: „Noi ciordim, nu gândim!”, „ Asociaţia pungaşilor mici şi mijlocii”, Federaţia şmenarilor liber-schimbişti”, „Frontul boschetarilor de rit Ferentari”… Se scandează: „Presa e cu noi!” „Când Dorin apare, soarele răsare”, „Jos Guvernu’!”… Dorin se aşază lângă Ţicu Vătăşel, mare om de afaceri. Dorin se prezintă:
– Dorin Faimă.
– Ţicu Vătăşel…
– Managerul general al silozurilor din Câmpia Română?
– Fostele silozuri. Le-am restructurat în terenuri libere la vânătore de prepeliţă…
– A mers?
– A mers. Altfel n-aş fi aici.
– A meritat?
– Da şi nu. Da, fiindcă după doi ani, la ieşire, sunt curat şi bogat. Intri negru şi ieşi alb… Şi nu, pentru că… Întreabă-mă cât mă costă o noapte aici?
– Cât vă costă?
– O avere. Maher nu iartă, n-are mamă, n-are tată… Scump… Cu banii ăştia construiam un oraş pentru săraci…
– Sunteţi un om milos, domnule Vătăşel, prepeliţele au noroc cu dvs. Deşi, nu ştiu cum se împuşcă…
– Două sute de parai bucata.
– Frumos, dacă te gândeşti că oamenii se împuşcă gratis. Mi-aş dori să fiu prepeliţă…
– Nu te grăbi! Porc e infinit mai folositor…
Maher se răsteşte la cei de faţă:
– Care ai furat, bă, capetele de nichel? Îl priveşte cu asprime pe cel care a ridicat două degete.
– Nu-l crede, Maher, intervine deţinutul de lângă acesta. E beat. N-a furat nimic. Vai de capu’ lui!
– E de-ăla grandoman?
Răspunde tot cel de i-a luat apărarea:
– Auzi, bă ce te-ntreabă bosul, eşti grandoman?… e nostalgic, Maher. Nu scoţi nimic de la el. N-a mai furat de două săptămâni. Bea şi plânge. Plânge şi bea. Că nu mai ştii care-i cauza şi care-i efectu’. Bea ca să plângă sau plânge ca să bea…
– Ai grijă să le facă pe-amândouă o dată. Unde-i eficienţa?
– Bă, îşi începe Maher discursul, milioane de gorobeţi ca voi se nasc şi mor în fiecare zi. Te frichineşti ca strămoşii haiduci, lupţi, dai din coate, la gioale, la muie, furi, încasezi şi până la urmă o mierleşti. E corect?
– Nuuuuuu!
– Bun!… Multe lucruri nu sunt corecte pe lumea asta. La noi e zi şi-n America, noapte. E drept?
– Nuuuuuuu!
– V-am scos din comunism şi v-am băgat în economia de piaţă. Ce-aveţi atunci de furat şi ce furaţi astăzi? Asta vă place?
– Daaaaaa!
– Acum, la spontană!… Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Va urma
