Aşa cum a promis, Nicolae Cristache se alătură echipei „Sentinţa”. El va fi o surpriză chiar şi pentru cunoscătorii operei sale. Pentru că, iată, în premieră, Nicolae Cristache a scris teatru. Începînd de astăzi, săptămînal, veţi putea citi fragmente din acest volum de comedie care reuneşte trei piese. NU UITAŢI! Opiniile voastre sunt foarte importante!!!
Merge treaba, merge…
Iarnă grea. Peronul Gării de Nord. Forfotă. Muzică. În faţa magazinului Hai Gogu Laif ciopor de gură-cască; în vitrină, mai multe televizoare fixate pe programe diferite. În difuzoare, muzica se întrerupe:
– 1,2,3, probă de microfon… Scuze… Scuze… Aici Redio Delfainul, Radio Delfinul… Transmitem ştiri de ultimă oră, dezvăluiri senzaţionale în exclusivitate pentru Redio Delfainul: surse demne de încredere din guvern afirmă că ministrul acareturilor externe a afirmat în urmă cu doar cinci minute, într-o şedinţă fulger a Executivului, aşadar în exclusivitate pentru Redio Delfainul, că trei directori de ziare şi trei şefi de partid sunt spioni în slujba unor puteri străine… Iată! Iată! Într-adevăr senzaţional!… Avem legătura cu Palatul Victoria… Mirela ai legătura…
Mirela cu sufletul la gură:
– Bună seara tuturor… Şedinţa de guvern s-a încheiat de circa 30 de secunde. Îl am lângă mine pe însuşi ministrul pentru acareturile externe, Ion Raţă… Domnule ministru, aşadar trei directori de ziare şi trei şefi de partid sunt spioni în slujba unor puteri străine; comentaţi vă rog această descoperire senzaţională a dumneavoastră…
– Bună seara dumneavoastră şi ascultătorilor dumneavoastră… Nu mi-am făcut decît datoria…
Redactorul din studioul postului:
– Domnule ministru, lăsaţi datoria! Suntem un popor liber, fără datorii…
– Aşa e! Este o mare bucurie pentru noi toţi. Iată şase români, concetăţeni de-ai noştri, şi-au găsit rostul în viaţă. Sunt plătiţi de contribuabilii din Statele Unite, Rusia, Anglia, Ungaria, Israel… Gheaţa a fost spartă; este de aşteptat ca şi restul de până la 22 de milioane să înceapă se prindă cheag în bugete mai bogate decât al României…
– Domnule ministru, totuşi e vorba doar de şase români… Un spion se califică în zeci de ani. Peste cât timp credeţi că şi restul de până la 22 de milioane vor putea spune, O.K., gata, am ieşit din sărăcie?
– Foarte bună întrebarea… Aparent aveţi dreptate … va dura ceva timp… ce vreu să vă spun, tocmai m-am întors de la Strasbourg, cu mâna pe inimă vă spun că direcţia e bună… Europa priveşte spre noi cu încredere şi e de înţeles: un popor care într-o singură zi, la 30 august 1940, fără să tragă un singur foc de armă, a putut să piardă Ardealul, Basarabia, Bucovina şi sudul Dobrogei nu se sperie de numărul anilor… Termenele lungi lucrează pentru români, românul nu se uită la 30 de ani…
– A fost ministrul pentru acareturi externe, Ion Raţă… Publicitate!
Dorin Faimă, reporter în slujba celebrului magnat de presă Ţepe Mamulici îşi pogoară privirea pe umerii nevinovaţi ai adolescentei de lângă el. În frigul răvăşitor, fata arborează un aer de vacanţă, cu gâtul dezvelit, arcuit ca spicele unei maşini de scris; nu tremură deşi îmbrăcămintea sumară i-ar permite s-o facă. Reporterul se ridică pe vârful bocancilor, intră în ritm de step: vârfuri, călcâie, vârfuri, călcâie… trebuie să meargă neapărat la toaletă; pentru asta trebuie să-i ţină cineva locul, are întâlnire cu şoferul patronului şi acesta trebuie să pice din clipă în clipă. Se apleacă spre urechea adolescentei:
– Domnişoară, firesc e să tremuraţi ca noi toţi; nu vă jenaţi, îndrăzniţi! Apoi am să vă rog ceva…
Ecranele celor cinci televizoare redau imagini cu un pod aruncat în aer, cu Boris Elţîn dansând lambada, Bill Clinton sărutând-o nu excesiv de prezidenţial pe Monica Lewinski, copii handicapaţi în azile de copii, aurolaci în canale, talkshowuri cu preopinenţi care se scuipă în faţă…
O doamnă cu aer aristocratic se întoarce spre reporter cu degetul arătător pe buze, adică roagă linişte.
Dorin faimă inisistă:
– Domnişoară, sunt reporterul Dorin Faimă. Patronul meu este celebrul Ţepe Mamulici… Ţepe Mamulici, îl ştiţi. Şoferul dânsului…
Nu apucă să termine fraza; geanta aristocratei doamne tremură între două degete şi se opreşte în ochiul imprudentului reporter:
– Hărţuire sexuală, tinere! Te-ai demascat!… Poliţia!… Să vină poliţia!
Odaia poliţiştilor supraveghetori. Sub lozinca „La noi, un pic mai bine pentru dumneavoastră”, adolescenta îşi bălăbăne picioarele cocoţată pe biroul oficial. Lângă ea, în picioare, un poliţist în vârstă verifică actele reporterului; o face minuţios, fiecare dintre acte este privit de aproape, apoi de departe. Verifică asemănăarea dintre fotografii cu cel întins pe podea. Al doilea poliţist, mai tânăr, supranumit Mister, cu spatele la ceilalţi, numără un teanc de bancnote în faţa fişetului. Concentrat, nu observă cum, încet, uşile se deschid larg, lăsând la vedere imaginea rafturilor pe care au fost aruncate în grabă resturile unui prânz cu pâine, salam, ceapă; se distinge şi marca Kent a unui cartuş de ţigări.
Georgeta:
-Dragii de voi! Vă era foame şi noi v-am deranjat. Tocmai serveaţi lunciul tradiţional la români:pâine, salam, ceapă şi Kent.
În graba de a închide uşile Mister scapă teancul de bancnote pe jos. Le strânge precipitat; reface teancul şi-l strecoară în fişet. Apoi:
-Lanci, nu lunci.
-Da’ se scrie lunci… Lî… U… N… Cî… Hî…
-Se scrie Lî… U… N… Cî… Hî… şi se citeşte lanci.
-Când e cu salam, pâine şi ceapă e lunci, nu lanci. Retrag Kentul.
Poliţiştii se aferează în jurul reporterului alungit lângă zid, cu picioarele întinse regulamentar înainte. Fata, cinic, copilăreşte:
– Poate moare…
Bastonul de cauciuc al poliţistului în vârstă (Puriul) încearcă reflexele adormitului; genunchiul tresare uşor.
– Nu!… E bine. S-a deşertat la toaletă şi a adormit.
Fata, într-o doară:
– Măcar l-aţi şters, dragul de el?
– Domnişoară, intervine poliţistul tânăr, ce vorbă-i asta? Am terminat Academia de Poliţie! Cum altfel?
– Pardon!
Puriul se mai uită o dată la actele infractorului; dă mulţumit din cap. Dorin deschide un ochi; apoi şi pe celălalt.
– Actele sunt bine întreţinute. Felicitări. Mai ales cartela de cantină. Dumneavoastră sunteţi cel din toate actele? În carnetul cu plata întreţinerii păreţi mai în vârstă.
Reporterul ezită; după un timp:
– Da!
– Ce da?
– Din toate…
– A!… Ce era aşa greu să răspundeţi? Sunteţi ardelean?
– Aşa şi aşa…
– Mă rog. Rămânem la aşa. Fiţi mai hotărât! Pentru un ardelean viteza răspunsului e bunicică. Ne globalizăm în draci; acum totul este solidar şi în acelaşi timp totul este conflictual… Aţi agresat-o sexual pe domnişoara aici de faţă?
– În principiu, hărţuirea sexuală… de fapt nu atât în principiu, în termeni doar… formal, hărţuirea sexuală e atunci când…
– Când ?… Când ce? De ce-i spune sexuală hărţuirii şi nu-i spune animală sau barbară, cu barba adică, de ce sexuală?
– Bre, îl potoleşte tânărul, ajută-l, dar nu-i băga proba în gură, ştii ce spune poliţistul şef…
– Cu ce e în legătură hărţuirea dacă-i zice sexuală?… Îm?… Nu vă grăbiţi… Cu… cu… ce-i aşa o greutate?… Zi-i hotărât: „cu sexu’”, futu-i mama lui de sex
– Poliţistu’ nostru şef, Sfânta Fecioară să-i ţină boaşele că bărbat că ăsta… S-a-ntors din America cu vorba asta, hărţuire de-i zice sexuală…
– Boaşe! repetă fata ; ce-s alea boaşe?
– Boaşe, adică tot nişte coiţe de civil, da’ mai aşa, mai încăpătoare…
Fata dă neîncrezătoare din cap.
– Nu mă întreba de ce că nu ştiu să-ţi spun. N-aş şti să-ţi spun nici de ce cămila are cocoaşe şi măgarul, care vine tot de prin părţile alea şi e prevăzut şi el cu coadă, n-are… Cum spuneam, totul este conflictualitate în solidaritate şi invers…
– Tot nu-nţeleg, scânceşte adolescenta. De ce să-i ţină Sfânta Fecioară boaşele? Doar aşa fiindcă sunt mai încăpătoare? Sunt fecioară şi nu mi-e indiferent de ce trebuie să ţin în mână nişte boaşe… chiar dacă mai am ceva până la a fi sfântă…
– O clipă, îi roagă Dorin. Murphy are o vorbă, apropo de boaşe… Aţi auzit de Murphy? Domnul care zice că ori de câte ori un sandviş îţi scapă din mână, nimereşte cu partea unsă pe covor. Legile lui Murphy au făcut şi continuă să facă mult rău omenirii. Din cauza lui un lucru început bine sfârşeşte rău şi un lucru început rău sfârşeşte şi mai rău şi aşa mai departe.
– Cum ai zis că-l cheamă?
– Murphy.
– Marfă şi mai cum?
– Nu contează.
– E bine că nu contează; în binele lui. Totuşi, Marfă e numele de botez sau cel de familie?
– De…
– Nu! Nu vreau să ştiu. American?
– Da… Aşa cred.
– Cam nătâng! Şi ziceţi că ştia de boaşele şefului nostru?
– Murphy are o vorbă…
– Ăsta o scaldă, bre, zice mister către Puriu. Putem să vă întrebăm ce căutaţi în gară la ora asta? Să nu începeţi cum că acum a venit trenul şi alte lucruri fumate. Ţineţi seama că nu e tură să nu auzim explicaţia asta: că acum a venit trenul.
– N-am venit de dimineaţă, e în afara oricărui dubiu. Îl aşteptam în faţa restaurantului „Hai Gogu Laif srl” pe şoferul celebrului Ţepe mamulici… marele anticorupt. Aveam cu mine vreo patru damigene de pălincă, cinci curcani, o vadră de vin. Un coş cu prune uscate – pentru doamna mamulici, că e constipată. Un sac cu mere ionatane şi un plic gros cam cât o biblie de buzunar, plăcut la pipăit şi mai plăcut încă la numărat, sponsorizări din partea unor miliardari de bună credinţă… cam un milion de dolari liberi de exploatare, neimpozabili, pentru soţul doamnei Mamulici… Sponsorizările astea, repet, au ca destinatar un mare anticorupt. Lupta cu corupţia nu se duce după mersul trenurilor. Ca reporter al celebrului Ţepe Mamulici trebuia să mă orientez…
– Nu e nici o grabă, zice Puriul, mai întâi sponsorizaţi-vă…. (Către Dorin): Vorbeaţi de o Biblie. Unde-i Biblia?
– E la dumneavoastră. A fost aicea, arată spre birou Dorin.
– Ă?… N-am văzut nici o Biblie.
– Nu sunt banii mei…
– De anticorupt ne anticorupem cu toţii.
– Eu nu m-am anticorput până acum. Pot să dau hărţuirea sexuală pe anticorupţie?
Georgeta se îndreaptă spre fişet, dar drumul îi este blocat de Mister.
– Cuminte! Ameninţă tânărul. La o adică putem întoarce foaia. Am fost şi aşa excesiv de echidistanţi…
– Ăştia-s oamenii, cu ăştia defilăm, e de părere puriul. N-avem de ales.
– Am eu, se amestecă fata. Eu aleg.
– Ne! Nu puteţi, zice tânărul. Nu sunteţi încă majoră.
– Da’ să defilaţi cu mine puteţi, dragii de voi!
– Domnişoară suntem în plină campanie anticorupţie, avem şi alte treburi.
– Eu nu!…
– De anticorupt ne anticorupem cu toţii.
– Eu nu m-am anticorput până acum. Pot să dau hărţuirea sexuală pe anticorupţie?
– Asta-i acum! Sunteţi prima hărţuită sexual a României; dumnealui e primul hărţuitor sexual al României. Noi suntem primii antihărţuitori sexuali ai României. Ne aşteaptă tocşourile. Senzaţional… În esclusivitate… Mâine-i sâmbătă. Infractorii de ziua a şasea nu lucrează. Poimâine e dumincă, la fel cu infractorii de ziua a şaptea. Luni avem relaş. Trecem hărţuire sexuală şi gata. Nemulţumitului i se ia darul.
– Mie, de ce? Dacă vreţi să defilăm, defilăm…
– Duduie, intervine puriul. Uite ce zic eu: tot al patrulea român trăieşte sub pragul sărăciei. Dacă nu înţelegem vremurile europeneşte ne ducem dracu’ în prăpastie cu prag cu tot. Tocmai am scăpat de popoarele migratoare, de ruşi… Nu-i păcat? Cu formele noastre de relief… Cu oameni mari ca Gicu Hagi, Iliuţă Năstase… Cu cinci sponi…
– Şase!
– Ă?
– Şase!
– Ce şase?
– Şase spioni.
– De ce şase? Trei directori de ziare şi trei şefi de partid, cinci!
– Trei şi cu trei fac şase.
– A… Dacă o iei aşa… Mă rog, şase. Şase români get-beget trăiesc pe spinarea americanului, a bozgorului, a polacului… Ne-am deşteptat. Dacă tot e să ne vindem ţara, măcar s-o facem deştept. Altminteri cum să ai tu slujbaş al statului Merţeaua şi Bemweaua ta?
– Profesionist, precizează tânărul.
– Şi noi, fetele?
– Voi fetele?… Ridicaţi oleacă fustiţa şi Kosovo!
– E voie în Kosovo?
– Pe ce lume trăieşti? Nu l-ai auzit pe preşedintele nostru? Nu ne-am câştigat libertatea degeaba. Ne alegem singuri cine să ne ducă în cârcă… Vrei Kosovo?… Iată paşaportul!
– Şi dacă află diriginta?
– Nicio grijă. Rămâne între noi. Ne hărţuim sexual cu capetele noastre.
În timp ce-l conduce pe Dorin către un telefon public, bandajat la un, ochi, fata turuie:
– Sunteţi primul hărţuitor sexual din viaţa mea, să ştiţi. Chiar dacă sunt încă fecioară, nu vă mint. Îi întinde mîna. George… De fapt Georgeta. George îmi spun mama şi tata şi aşa, în general.
– Şi la mine, tot prima dată e. N-am mai fost hărţuitor sexual. N-am ştiut cum e…
– Dragul de dumneavoastră!
– Eu zic că amândoi ne-am descurcat bine.
– Foarte mişto… Pardon! Şi aţi scăpat şi cu un ochi teafăr….Pentru un singur ochi belit – Pardon!- n-a fost rău. Părinţilor mei le va face plăcere să vă salute. Sunt apolitici, sunt doar membri ai Partidului Democraţiei.
– Vă cred.
– Nu mă credeţi, ştiu eu. De-aici şi până la telefon o să sar din două în două dale. N-o să greşesc niciun pic. Punem pariu? Ca să vă convingeţi că nu mint.
– Dar vă cred. Ca să nu faci politică, nu există lucru mai sigur decât să te înscrii într-un partid. Chiar şi la democraţieni.
– Ai mei s-au făcut democraţieni fiindcă preşedintele lor seamănă cu un unchi şchiomb ca şi el. Vă plac tocşourile cu politicieni?
– Depinde de politician, de…
– Tatei îi plac toţi. Poate daţi pe la noi la o partidă de tocşou. Un dolar înjurătura. La fiecatre trei înjurături, miza se dublează… Ce faceţi? Aţi schimbat pasul. Dragii de voi, bărbaţii, nimic nu vă iese de prima oară. Nu prea ne omorâm cu cadenţa, aşa-i?
– Nu importă pe cine înjuri?
– Nu. V-am spus, ai mei sunt apolitici… Dorin şi-a adaptat cadenţa la paşii ei. Acum e bine, se bucură ea, uitaţi ce bine ne potrivim la paşi… Bravo!
– Nu înţeleg unde-i plăcerea.
– La înjurături? Nu ştiu. Plăcerea tatei e să ia banii. Câştigă de plăcere. Câştigă oricât, ca un copil.
– La înujurături cum e… ai voie să atingi orice parte a corpului, gura, gâtu’…
– Tata foloseşte exclusiv elemente bisericeşti, catapeteasma mă-tii, de pildă. Nu vă fie teamă, câştigă pe bune.
Ocolesc pentru a treia oară cabina telefonică. Fata a ajuns la unchiul care seamănă cu preşedintele şchiomb. Sau invers, la preşedintele care seamănă cu unchiul şchiomb.
– P-atunci era ministru, v-aduceţi aminte: „Aici sunt banii dumneavoastră!” Ai mei au ieşit primii la montat pancarte… Pe gratis. Că n-a fost treabă uşoară. Ştiţi cum e, drumuri proaste, desfundate, unele nici nu există…
– De fapt, cele mai multe nici nu există, o ajută Dorin orbit de un început de tandreţe.
– Vă cred, eu nu urmez nicio şcoală, sunt o fată cinstită, autodidactă…
Ultimele cuvinte le rosteşte în van. Dorin s-a oprit să discute cu şoferul patronlui; acesta trage de bandajul de la ochiul reporterului.
– De unde-l ai? Îmi spui de la cine l-ai ciordit sau îl împărţim p-ăsta jumi-juma. Ţepe mi-a spus să fiu înapoi în juma de oră şi eu bunghesc după tine de-un ceas. Juma-juma sau te spun.
Dorin se apără din răsputeri.
– Nu vrei? Biiine!…
– Cred că sunt îndrăgostit.
– Maaamă! Dacă află Ţepe te beleşte. Bonu’!
– Ce bon?
– Bonu de la mesagerie, palinca, prunele uscate pentru doamna, ştii că e constipată şi banii…
– Confiscaţi!
– Asta să i-o spui lu’ Mutu. Milionu’ sau valea!
Rămas buimac, Dorin a uitat de George. Este smuls din ghearele nemiloase ale temerilor de tot felul de o atingere tandră a cotului.
– Contra mustrărilor de conşţiinţă ţineţi limba lipită de cerul gurii şi număraţi până la 69… sau 96, nu mai ţin bine minte… adunaţi apoi cu 125 şi împărţiţi suma la doi; înceraţi ambele variante şi rezultatul îl înmulţiţi cu 9…
Capătulde tifon pe care şoferul nu izbutise să-l smulgă atârnă emblematic într-o parte, ca la un adevărat corsar.
– Uau! Acum semănaţi perfect cu preşedintele şi unchiul meu; neapărat trebuie să vă prezint părinţilor mei.
Simte căldura mâinii ei ghemuindu-se ca un pui părăsit în palma sa şi o urmează orbeşte spre capătul liniei opt. Cu limba lipită de cerul gurii ajunge la 63. Degetele fetei se crispează, semn că părinţii sunt foarte aproape.
– Mamă, uite ce-am găsit! Îl trage aproape de ea fără să-i elibereze mâna. Ştii, domnul acesta m-a hărţuit sexual şi eu…
Emoţioaţi de efluviile de fericire trimise spre ei de fiica lor, bătrânii îl îmbrăţişază, prin faţă şi prin spate.
– Vă mulţumim, domnule, din suflet vă mulţumim. Vă şade foarte bine eşarfa asta. În numele fiicei noastre, vă suntem recunoscători.
Tatăl se dă un pas înapoi să-l poată privi pe de-a-ntregul; îl examinează preţ de câteva clipe şi-l îmbrăţişază frenetic.
– Măcar că suntem pensionari, zice, şi nu prea umblăm prin tramvaie, am aflat şi noi de fenomenul ăsta modern, dar nu ştiam cum arată; vă felicit din toată inima şi doresc din suflet să nu fiţi ruralist.
– Da’ de unde, tata? E apolitic ca şi noi, măcar că nu e membru în Partidul Democraţiei; nu e vaccinat şi s-a căpătuit cu o datorie de un milion de dolari…
– Foarte bine, foarte bine, repetă tatăl. Ce mai contează azi un milion de dolari. Facem noi în vreun fel…
– Ei, mamă, o linişteşte mama, sănătate să fie! Am auzit că unele vaccinuri se fac retroactiv; te vaccinezi azi ca să te ferească pentru ieri. Te vaccinezi în America şi te imunizezi la Bucureşti… Cum e, se întoarce către fiică, iată-te şi hărţuită sexual! Mâine-poimâine, ajungi stagiară la Casa Albă, la domnul Clinton, dac-o mai fi. Pregăteşte-te să-ţi scrii memoriile, mamă.
– Nu vreau la Casa Albă, protestează George. Mi-e dor de un tocşou cu mămăliguţă cu brânză fără brânză.
E şi ea îndrăgostită.
– Părinţii mei, explică ea precipitată, sunt pensionari, dragii de ei, nu pleacă de acasă decât pentru binele ţării, sunt căuzaşi, mâine dacă ar mai veni revoluţia de la 1848 şi ar fi timp frumos, ai mei ar fi în faţă de tot.
– Ei, mamă, fii mai modestă! Sigur că am fi în faţă de tot, da’ nu se cuvine s-o spui de prima oară.
– De ce?
– Aşa e rânduiala, mama! Acuma, om fi noi bătrâni, dar ne păstrăm în rând cu lumea. Pe tac’tu din targetuţ şi brenduleţ nu-l mai scoţi. Io particip la toate jocurile astea noi, Bingo, Te uiţi şi câştigi… nu câştig niciodată, da’ nu mă las. Important e să participi, mamă, nu să câştigi!
– Mamă, se alintă George, îl rogi tu pe Dorin să trecă pe la noi, să-l ajutăm cu milionu’ ăla?
– Vai! Dar cum? Ne-a făcut plăcere să vă cunoaştem. Sănătate să fie, că timp să vă hărţuiţi sexual şi echidistant aveţi o viaţă întreagă.
Va urma…
