Nu cunoşti cine ridică valurile oceanului; de unde vine şi unde se duce furtuna. Ştii că eşti pierdut mai înainte să te atingă unda uraganului. Lovitura valului desăvârşeşte doar ceea ce era început în tine.
Am văzut în urmă cu nouă ani siluete de oameni aruncându-se de la etajele superioare ale turnurilor din New York; săreau în gol ca să se salveze; de la etajul 60, de la etajul o sută. Pasagerii de pe Titanic se aruncau în apele negre al oceanului de frica morţii. Abulici. Orbiţi. Deja morţi.
Pericolul nu ucide nemijlocit, din afară; deznădejdea e în om; şi e oarbă, iraţională, debordează năvalnic, incandescent. Un întreg partid se aruncă, iată, în gol şi valul nu l-a atins încă, vine din urmă; etajul din turnul lovit mortal nu a fost cuprins de incendiu, ameninţă doar s-o facă. Disperarea e în el. Oarbă, iraţională irupe diversiune, minciună, ticăloşie.
Nu cunoşti cine a ridicat valurile; de unde vine şi încotro se duce furtuna. Demonstraţiile de ieri şi de azi şi de mâine ridică un tsunami cu zeci de mii de oameni; cine îl poate ţine sub control? Cine îi indică direcţiile? Nava amiral e lovită de abulie, de nesiguranţă, de porniri sinucigaşe.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.