Înainte de a mă naşte, Dumnezeu a venit la mine cu doi gardieni ai săi şi un metronom. Unul dintre gardieni, cel gras, a pus metronomul în mişcare: 5…3…2… La 2, metronomul s-a defectat şi a trebuit să mai aştept; Dumnezeu nu înjura, fiindcă ar fi trebuit să-njure de dumnezei şi nu se cădea. În sfârşit: … 1… start! Şi-am plecat. Au urmat doar lucruri frumoase, eu – cu burta la soare, eu – aşteptând-o pe mama să vină cu pepeni de la piaţă,eu, cu prietenii – la furat de gutui… Până ce am aflat că viaţa nu şedea locului; am aflat lucrul ăsta, primind un şut în spate şi trezindu-mă jos din căruţă. Dar n-a fost rău nici aşa; am cunoscut o fată; despre ea mai ţin minte că parcă plutea, vaporoasă toată cum era, cu rochia fluturându-i peste genunchi; ea m-a-nvăţat cum putem fi doar unul şi am tot fost aşa. Nunţi, botezuri şi muncă. Iar muncă. Şi-au trecut anii, şi-odată am văzut trecând căruţa din care fusesem azvârlit, şi am urcat; erau tot atât de mulţi oameni, dar îi înţelegeam doar pe jumătate. Şi erau îmbrăcaţi altfel; şi mâncau altceva decât atunci, şi cântau altfel, râdeau altfel… Nu-mi mai plăcea şi-am întrebat, încotro mergem, şi nimeni nu-mi dădea atenţie; erau ocupaţi să-şi audă monologurile proprii, dar nu m-am lăsat: încotro mergem, oameni buni, şi nu m-auzeau şi am început să strig – degeaba! Şi vă rog pe domniile voastre, ajutaţi-mă, răspundeţi-mi : încotro mergem? Ştie cineva?
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.