Se numește Ion Buduroi, are 61 de ani, locuiește în județul Vîlcea, iar astăzi a primit mandat de arestare pe 30 de zile pentru trafic de persoane.
Se pare că individul este om cu stare, deoarece în cursul zilei de ieri polițiștii și procurorii DIICOT locali au făcut percheziții la două locuințe ale acestuia în vederea ridicării de probe pentru acuzația formulată. Cu toate acestea, așa cum s-a constatat pe parcursul cercetărilor, Buduroi e cel puțin monstruos. Dovadă este faptul că, deși are două case, el și-a ținut victima sechestrată într-o magazie sumar mobilată, fără cele mai elementare condiții (nu avea apă, toaletă, nici căldură) vreme de mai multe luni (din noiembrie 2021).
Singurele perioade cînd femeia de 36 de ani, din Călimănești, handicapată de gradul II, avea dreptul să părăsească incinta, erau atunci cînd „stăpînul” o ducea – sub constrîngeri și amenințări – într-o parcare de TIR-uri din județul Vâlcea, unde a obligat-o să practice prostituția.
Toți banii astfel obținuți erau confiscați de proxenet, iar la percheziții, din cele două locuințe, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 10.200 de euro, 2.700 de lei și cinci telefoane mobile.
Astăzi, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a lui Ion Buduroi, iar dacă legea se aplică în litera și spiritul ei, ar putea să primească o condamnare între trei și zece ani de închisoare.





