Real și palpabil sau doar un joc de umbre și lumini vândut unui public inspăimântat prin marile rețele ale mogulilor media, rece, fierbinte sau călduț, local sau amenințând să aprindă mai mult decât era programat, cert este că pentru păpușarii care au imaginat marea resetare a omenirii, conflictul din Ucraina servește perfect unui nou pretext pentru a face saltul „calitativ”, de la starea de alertă perpetuă, ilegală și neconstituțională, la starea de asediu sau de război, venind mănușă politicienilor și autorităților chemate să îl gestioneze.
Au scos neoconii de la Washington și războiul de care globaliștii aveau nevoie ca de aer, ca o prelungire firească, programată a crizelor multiple prin care, în ultimii doi ani au fezandat omenirea.
Să nu ne facem că nu înțelegem, în privința situației din Ucraina, cine este cu adevărat agresorul și cine cel agresat. Cine pe cine invadează încercând să folosească Ucraina ca berbece și cine se apără printr-o contraofensivă, fără de care, cu câinii războiului ajunși la granița lor, siguranța și existența statului rus devenea problematică.
Da, atacarea și distrugerea infrastructurii militare a inamicului face parte din strategia de apărare a unui stat care își permite astfel de lovituri și înțelege că singura sa șansă de supraviețuire este lupta și angajarea directă, nicidecum, pe model românesc, predarea armelor și prestat din poziție corespunzătoare la marele Licurici. Experiența Elțîn le-a fost suficientă.
Dacă este cineva care să-și imagineze că rușii, trecând prin câte o mare invazie îndreptată împotriva lor cam la fiecare secol de istorie modernă, vor aștepta mioritic să le fie devalizată țara de resurse și să le-o dezmembreze marii luptători pentru „democrație” – pe care i-am văzut în toată splendoarea lor cum au răpus practic democrația și civilizația Vestului sub pretextul pandemiei, înseamnă că degeaba ne mai băgăm în seamă.
Cazul Ucraina, la care privim acum, nu este altceva decât efectul căutat cu insistență, provocat continuu în ultimii 30 de ani, cam de când Fukuyama a validat SUA și „democrația liberală” pe care o întruchipa, ca singur câștigător al războiului ideologic Est – Vest și, în consecință, unic și mare hegemon al planetei.
Faceți numai un scurt tur de orizont privind pe o hartă a lumii și vedeți cum SUA au construit pas cu pas acest moment „îndiguind” Rusia, așa cum foarte frumos își expunea Brzeziński concepția în strategia sa de încercuire, sufocare și, în final, înfrângere a rușilor.
Despre ce dracu vorbim noi aici?
Rușii sunt cei care au inconjurat SUA sau americanii aproape că au încercuit Rusia cu state-satelit transformate în baze militare înarmate până în dinți, adevărate avanposturi ale alianței „defensive” NATO?
Desigur, atât efort logistic și sume colosale „investite” care își cer „dividendele”, numai cu gânduri de pace și scopuri umanitare nu s-au făcut. Era clar pentru oricine care era scopul nedeclarat al acestei nemaivăzute țesături de alianțe strategice și politice, de mari concentrări de armate în jurul unui singur stat.
Ucraina? Un fleac.. Dincolo de istoria și specificul său, destul de abraziv în relație cu toți vecinii, este doar o altă țară făcută praf și atârnată la cingătoare după obiceiul vânătorilor de scalpuri de peste ocean.
Și numai pentru decuplarea Europei de la gazul rusesc făcând-o dependentă de gazul lichefiat adus de americani în cazanele lor plutitoare, și tot ar însemna un câștig pentru „investitori” și pescuitorii în ape tulburi.
Toată lumea vorbește și se agită arătând cu degetul acuzator către ruși, dar nimeni nu pune lucrurile in matca lor adevărată, a desfășurării în cronologia lor a evenimentelor așa cum s-au petrecut ele începând chiar după înfrângerea Blocului Estic.
Lovitura de stat orchestrată de americani în 2014, la Kiev, și finalizată cu înlocuirea întregului establishment politic și aparat administrativ al statului ucrainian cu vânduți intereselor noului stăpân (după modelul exersat și la noi) a dus războiul, devenit inevitabil pentru ruși, chiar la ușa lor din față.
Ce anume își imaginau toți cei care sunt acum isterizați la maximum prin propaganda mass-media, că ar fi trebuit să facă rușii? Să se predea? Nu toate popoarele au vocația noastră de slugă.
Nu-i idealizez pe ruși și nici nu am fetișuri cu ei, dar să-mi fie cu iertare, obiectiv vorbind, cine naiba își putea imagina că o țară ca Rusia, de dimensiunea și geografia ei, cu istoria și resursele ei, cu memoria încă vie a Marelui Război, în care au lăsat cea mai grea jertfă de sânge dintre toate națiunile încleștate în ultima mare conflagrație mondială a secolului trecut, jertfă pentru care au un adevărat cult întreținut prin educarea fiecărei noi generații, poate fi atacată și răpusă fără a primi o replică pe măsură? În mod evident rușii au construit scenarii pentru fiecare dintre variantele de atac posibil, imaginate și modelate în școlile de război, de experții și strategii lor militari.
Da… știu… pentru noi, obișnuiți fiind cu hăhăiala și miuțele unei clase politice din ce în ce mai jalnice și de-a dreptul analfabete, cu generații și noi generații de după 1989 trecute printr-un sistem de reeducare conceput astfel încât să elimine cu totul rădăcinile istorice și memoria unei identități de neam, e absolut de neimaginat o asemenea atitudine la alte popoare și o astfel de construcție statală, gândită pe rezistență și dăinuire, nu pe sinucidere în masă și autodistrugere (indiferent de dimensiunea statelor).
Nu pot concepe cum oameni zdraveni la cap, care și-au păstrat mintea trează și nu au capotat în fața iureșului propagandei în timpul așa-zisei pandemii, rămânând cu luciditate pe picioarele lor, au cedat acum psihic, și-au abandonat orice urmă de gândire critică și au căzut din picioare ca secerați în fața aceluiași, nu altul, aparat de propagandă, populat cu aceleași triste figuri de mercenari propagandiști, care doar au schimbat, din mers, haina de „specialiști” în virusologie și crize sanitare, cu cea de geo-strategi și mari „experți” militari, odată cu foaia de parcurs primită cu numele noii ținte pe ea.
E de neînțeles cum, având experiența ultimilor doi ani, când pentru supraviețuire și rămânerea cu creierii intregi, obligatorie era (și este) decuplarea totală de la orice sursă de zgomot media și căutarea de surse alternative de informare – deci cu această „vaccinare” cu serul îndoielii și al căutării adevărului obiectiv, o mulțime de oameni cad ca muștele în iureșul propagandei globale (și globaliste) de război.
Și nu în ultimul rând, trebuie să ne întrebăm cu toată sinceritatea de care mai suntem în stare, având în față turbarea, dar mai cu seamă direcția în care propaganda de război ne împinge inflamând isteria antirusească, în masă, privind la experiența altor state-pion folosite și distruse de americani în strategiile lor de expansiune și menținere a hegemoniei lor planetare… Nouă, când ne vine rândul?
Sursa: Facebook