Mestecăm, nu gândim…

O doamnă –  dar nu i-aș spune totuși „doamnă” – o fetiță, Alina Mungiu, cu școală multă. Mă rog, sunt școli și școli. Deci, n-o să spun nici „cu școală multă”- cu multă carte. Zice: „Să ne organizăm pentru a-i primi pe refugiații ucrainieni”. Iar eu, în loc să mă bucur, mă întristez. Căci, iată, nici multă carte nu prea ajută omul. Când este prea multă, și n-ai unde o adăposti, e ca și cum ai rămâne cu mintea de copil. Ce-i drept, un copil generos, adaug. Și înțeleg brusc de ce m-am întristat. Oamenii nu sunt totuși chiar egali. Cartea multă nu produce în orice ogradă. Nu toate mințile au legătură cu școala ori cărțile citite. Sunt unele care se întreabă: cum e mai bine să-l ajuți pe cel care fuge? Îl ajuți să fugă ori să lupte? Ce calități au oamenii care, la auzul unei bombe, își părăsesc obștea? Ce se întâmplă cu obștile care se împuținează? Dar cu cele unde aceștia ajung?