Nicolae Cristache – minicronica nopții (3)

Bătrânul de pe strada mea. Se duce pe el anevoie. Cu toiagul la spate. Eu l-am învățat, ca să nu provoace câinii. Și, deodată, deși n-a supărat pe nimeni vreodată, e oprit și luat la întrebări. Și la urmă amendat cu 2000 de lei. Exact suma de bani cu care, dacă ar avea-o, și-ar cumpăra un baston adevărat. De la terminarea stării de urgență nu mai iese deloc din casă. Nu dispune de cei 2000 de lei. Dar mai este ceva. „Domnule drag, văd că ești un om bun, nu mai pot, nu mai vreau. Acum, dacă aș ieși, aș ieși la ordin. Eu nu mai ies la ordin. Mai am de trăit câțiva ani, Dumnezeu știe. El m-a născut, El m-a făcut ce sunt. Nu m-a născut slugă. M-am născut om, să duc războaie, să fac aia și aia, ca să-mi cresc copiii. Eu dacă votez cu careva care să-mi dea reguli, accept. Dar dacă îmi spune când să ies și când să nu ies, să știu bine că mor, fac de capul meu. Am muncit ca să-l am pe capul ăsta, am muncit ca să-mi cresc copiii, am muncit ca să vă fac la alde mătăluță drumuri și școli și toate ălea. Cum să-mi comanzi mie când să ies și când să nu ies?!”