Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, sentinţa definitivă în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
La ultimul termen al procesului, din 20 mai, un procuror de la DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe Dragnea şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, pentru care a fost achitat la instanţa de fond.
Continuarea pe Agerpres





