A zâmbit atunci când l-am rugat să mă învețe ce este spiritul. Bazaconii, a zis într-un tâziu. Puhoaiele de odrasle înstărite, așa-zișii școlari ori studenți, sunt pecetluți cu o slovă despre care n-au decât închipuri naive. Foarte haios!, vorba voastră. Așa credeți voi: că înseamnă spirit a vârî în scăfârlie citate, oameni vestiți și vorbe goale frumos sunătoare…? Fie, nu te contrazic. Printre aceștia nu sunt și cei care duc mai departe gândirea odraslelor mele: Platon, Socrate și ceilalți? Vreau să zic, nu aduc gândire nouă, răsaduri ale energiilor pe care firea mea le pogoară neîncetat peste ei… Nu adaugă nimic la ce este, nu creează…
Stai! Nu-mi răspunde. Mie mi se se pare că toți plozi care, din păcate, nu din mine coboară, nu vor și altceva decât bani, diplome, insigne, titluri, onoruri… Inima mea vrea să știe încotro vă îndreptați!
Am răspuns și-am zis:
Nicăieri. Trăiesc. Și trăiesc mult.
Aici: Ce știe soarele
