Se înmulțesc mirările oamenilor cu simțul măsurii. Cum e posibil, par a zice aceștia, să existe atâtea plocoane și ăsta, respectiv Iohannis, să facă doar rău țării sale?
Cu ochii lipiți de ferestrele Europei, am uitat că folositor este să nu ne smulgem din noi înșine.
Iată, au trecut peste 30 de ani. Aura europeană de pe ochii noștri se tot ridică, în timp ce pe noi ne coboară.
Europa are nevoie de forță de muncă nenăzuroasă. Odinioară, fudulia dată de podoabele de pe capul regilor africani stârnea râsul precum șapca primită cadou de Iohannis. Ca România să devină curtea din dos, aceea cu slugi ieftine, regele ei trebuie cadorisit cu poadoabe care stârnesc mirare și, nu mult mai târziu, râsul.
Vina noastră? Pedeapsa noastră. Ni l-am opus pe Iohannis, îl blestemăm. Ne opunem, când natura cere să ne ridicăm deasupra. Am pierdut 3o de ani bălăcărindu-ne. Și continuăm s-o facem. Citiți presa și vă convingeți.
