Ceva ca o mașina de spălat. Amestecă fără încetare ceva. În principal, oameni. Nu se știe de unde vin aceștia, încotro pleacă. Când clocotul i se va opri, doar dracu – scuze! – știe ce mai rămâne. Nimic nu crește, nimic nu se micșorează. Totul se naște, crește, îmbătrânește și moare. Și atât. Dreptatea – o jucărie. Egalitatea – o vorbă. Partide, justiție, democrație, libertate – ingrediente. Mașina de spălat nu se oprește. Amestecă tot ce vâri în ea, indiferent de nume sau rang. Râd stelele dimprejur. Știu ceea ce niciunul dintre cei din creuzetul care amestecă fără oprire nu știe: ce este lumea trecătoare. Nu știe că bogăția acesteia este una singură: clipa. Aceea în care omul ajunge la EL. Atunci când ajunge. În rest, artă. Arta de a fi zgomotos și mult mirositor. Ca o bășină. Cu averi având rostul de a te scuti să te găsești pe tine, cel adevărat.
Cel ce s-a găsit trăiește bucuria de a fi aflat. Și tristeți, desigur. Amare necăjiri de dorul celor dragi.
