Am reîntâlnit, în sfârșit, un băiat-băiat. Ieșisem la plimbare cu Talida, mână în mână. Doi pași, și haltă. Deodată, s-a oprit în fața noastră un băiat. Nu-l cunoșteam.

„Mă bucur să vă văd împreună”, ne-a zis cu glas timid. Mâinile îl stânjeneau. Și le-ar fi ascuns, dar nu avea cum. Parcă nu erau ale lui. Toată înfățișarea lui mă trimitea la Bassus, de care mă lega o prietenie de 2000 de ani. Călătoream în lumea în care mă născusem acum 84 de ani. Băiatul care ne acostase cu emoție în glas și înfățișare de băiat-băiat nu se găsea pe sine. Era evident, se căuta fără spor. După ce s-a-ndepărtat, Talida mi-a zis: e fiul adeventisului!

Aflu din DEX. Cult adventist: credincios într-un Dumnezeu fără chip cioplit.

Și-n gând: cât de puțini sunt credincioșii în Dumnezeul adevărat și cât de numeroase sunt puzderiile de închipuiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.