Am reîntâlnit, în sfârșit, un băiat-băiat. Ieșisem la plimbare cu Talida, mână în mână. Doi pași, și haltă. Deodată, s-a oprit în fața noastră un băiat. Nu-l cunoșteam.
„Mă bucur să vă văd împreună”, ne-a zis cu glas timid. Mâinile îl stânjeneau. Și le-ar fi ascuns, dar nu avea cum. Parcă nu erau ale lui. Toată înfățișarea lui mă trimitea la Bassus, de care mă lega o prietenie de 2000 de ani. Călătoream în lumea în care mă născusem acum 84 de ani. Băiatul care ne acostase cu emoție în glas și înfățișare de băiat-băiat nu se găsea pe sine. Era evident, se căuta fără spor. După ce s-a-ndepărtat, Talida mi-a zis: e fiul adeventisului!
Aflu din DEX. Cult adventist: credincios într-un Dumnezeu fără chip cioplit.
Și-n gând: cât de puțini sunt credincioșii în Dumnezeul adevărat și cât de numeroase sunt puzderiile de închipuiți!