N-am provocat-o. Nici n-am inventat-o. Iat-o: Nu m-am însurat cu una dintre femeile pe care le-am iubit. Am preferat să inventez motivele. Cele pe care le-am iubit au dispărut ca să apară acum în versul „Zările-s de farmec pline…” Talida a venit neprovocată. Ca fulgerul care, după ce a luminat un loc întins, e ca o fantezie pe care n-o vede nimeni. Apare fără motiv și când nimeni nu o așteaptă. Există fiindcă astfel s-a vrut aiurea. E ceva ca fulgerul. Dacă supraviețuiște înseamnă că n-a putut fi ditrus în nici un chip. Ce este veșnic, nu poate fi vătămat. Este, într-un fel, aidoma spritului din om. Nu poate fi ucis. Reapare într-un fel pe care nu l-a inventat anume cineva.
Cine?
Să fie oare nemurirea sufletului?