Seară de de neuitat. La Radio România Muzical, zbuciumul lui Boris Godunov ne ridică pe noi în ceruri. Iar mie mi-ar plăcea ca disperarea unui personaj în apogeul nebuniei să fie însoțită de aceea a unui Ciolacu viteaz. Pe malul opus, Klaus Werner Iohannis visează la al treilea mandat. În opt ani a irosit tot ce se putea irosi contra câtorva titluri onorifice și o șapcă. Aud în gândul meu idealist vocea tremurândă a lui Ciolacu zicând: „Voi fi de partea celor care vor o Constituție permisivă. Am greșit anunțându-mi refuzul. Vreau să mă întrec cu Klaus Werner în trântă dreaptă. Națiunea română are dreptul să poată alege, în sfârșit, după voia sa, în cunoștință de cauză. Iată România la răscruce de istorie! Ceva asemănător n-a mai trăit! Țara are nevoie de nașterea unei Opoziții mature. Este momentul. Eliberarea lui Iohannis către un nou mandat poate însemna moartea politică a acestuia. Răzbunarea unei nații înjosite”.
Și roiuri de filistini bâzâie democratic: Constituție. Stat de drept. Stat european. Deocamdată, Iohnnis n-are adversar. Putințele țării de a dibui după un Președinte adevărat sunt zero. Un zero de AUR. O bulibășeală gen Vacanța Mare. Iohannis a învins o țară învinsă de ea însăși. Basmul modern implică o Românie luptătoare. O Românie vitează. O Românie eroică.
De fapt, avem nevoie de UN erou, de UN viteaz, de Un patriot. Restul sunt vorbe. Democrație de pripas.
