Jelanii, jelanii, jelanii… Ca o cascadă Niagara. Nu se opresc niciodată. Nici excrementele din trupurile pieilor roșii nu se opreau. Nu încetau să se ceară afară. După o vreme, indienii, sufocați de miros, își mutau tabăra într-un loc mai curat. Cam ceva asemănător ne așteaptă. Murim de miros sau ne mutăm corturile.
Dar, mai folositor este să caut o pildă: Radio România Muzical. Post ca un glas de copil în vacanță. Dar, iată, un invitat al postului gâlgâie de plăcerea vorbitului. Zice: „Muzeul Satului, existența lui, este o rușine pentru capitala unei țări!” Avea dreptate? N-avea dreptate? Mai important este altceva. Redactorul, surprins plăcut, i-a cântat în strună. Iată adevărata libertate a presei! Ești liber să dai afară din tine vomă, pipi, rahat, orice. Corect, dacă n-ar fi fost în joc amănuntul că toate erau epurjate pe un post al comunității numită România. Dintre acelea care duc în raniță misia curățeniei spirituale a nației care-i plătește.
Dar nici despre asta nu doresc să vorbim. Nu există educație fără sancțiuni. Cine trebuie să le primeacă. Postul de radio? Redactorul? Individul găunos, în niciun caz. A fost deja pedepsit de Dumnezeu.
Cine? Iată întrebarea! Adresată conducerii postului național, tuturor redactorilor Radio, tinerei generații, bătrânilor noștri.
Așteptăm. Nu uităm.
