Am amintit de Epicur. Iată una din zicerile lui: „Mânia nemăsurată naște nebunie”. Patima aceasta se aprinde împotriva tuturor. Ia nștere și din iubire și din ură, în momentele de seriozitate și în cele de joc și glumă. Nu contează cât de important este momentul, ci doar starea în care se află spiritul. Tot așa, nu contează cât de mare este un foc, ci locul în care izbucnește.
A doua zicere, fără ghilimele, aparține lui Lucius Seneca și mie. Deci, am voie să și întreb: cine sunt, la noi, acum, Spiritul care a provocat mânia și, implicit nebunia, și Locul unde a izbucnit? În geneal vorbind, deci fără ură, spiritul aparține chiar unuia fără spirit deloc. Doar îngânat. Se numește Iohannis. Locul unde izbucnește aparține unui nemernic, – scuze, nu cunoasc un alt cuvânt – lui Marcel Ciolacu. Nu este ceva foarte important, totuși.
Ce mă îndurerează și mă obligă la scris este vorba „România”. Și un popor neindignat, poporul român de acum, că așa-zisa Curte Constituțională preia de la Rusia din anii 1920 o ilegalitate pe care nici Cerul de Sus n-ar putea-o admite, indiferent de limba vorbită. Din păcate, adevărul acesta întărește adjectivele din numele Iohannis și Ciolacu.
În curând, CEDO, nevoit să ascundă o rușine istorică, va da dreptate cererii celui nedreptățit.
