Unu, doi, trei, patru… cine nu-i gata, îl iau cu lopata. Sigur, în loc de unu, doi, trei, patru… poți spune „Vă fut muma-n cur, e treaba voastră, eu încep să vă caut!” Dar nu mai e joacă. E altceva. Nu contează ce altceva. Contează că nu mai e joacă. Nu mai sunt acele chemări ale sufletului: miturile copilăriei, plăcerea de solidaritate, entuziasmul de grup.
Refuzul de a jura pe Biblie anunță refuzul de a participa la un joc în care n-ai fost chemat, ai venit de bunăvoie. Ascunde intenția de a confisca ceva ce nu-ți aparține. De a distruge ținta pe care ți-ai pus-o în cap. Să te preamărești înșelând. Nu e nicio supărare, doar că jocul nostru e altul. Nu vrei să joci „unu, doi, trei, patru…” Vrei să juri pe puța nevestei, ori pe-a amantei? Nu-i bai. Alege alt loc. Pleacă! Lasă-ne în plata Domnului. Baftă!…
Nu s-a-ntâmplat nimic. O ușoară deraiere. De parcurs. Și totuși, fie se repară, fie se merge înainte pe deraiere, și deraierea devine lege. Legea altui joc. Ce facem? Aveți cuvântul. Cei care posedă așa ceva.
