1 iunie 1310. Paris. Place de Grève. Toată noaptea a plouat. Flăcări și aplauze. Femeia destinată rugului înaintează spre locul sacrificării. Chip senin. Mers uşor, în ciuda vârstei de şaizeci de ani: Margareta Porete.
A avut de ales între a-şi renega opera, o carte cum nu a mai fost alta până atunci şi rugul Inchiziţiei. Cartea are un titlu clar: Oglinda sufletelor simple.
21 de teologi cu studii la Sorbona au găsit-o vinovată.
Margareta făcea distincţie între „Sfânta Biserică Mică“, dominată de educaţia populară şi „Sfânta Biserică Mare“, patronată de suflete libere. Termenii „Mică“ şi „Mare“ nu erau legaţi de numărul de membri. Sfânta Biserică Mare se voia comunitatea sufletelor libere de canoane. Biserica Mică predica frica de Dumnezeu în fața oamenilor cu educație neîndestulătoare. Și a găsit un chip care să-i cuprindă pe amândoi Dumnezeii.
Cu Dumnezu în mine, trec de partea Bisericii Mari. Dacă Dumnezeu este în mine, nu-mi poate fi dușman. Biserica Mică nu e făcută pentru mine. Voi numi Cercul Intim, pe cei din Biserica Mare. Adică un ceva care nu se învârte împotriva nimănui. Și nu are frică de nimeni.
În războiul din Ucraina, de pildă, sunt solidar cu oamenii în suferință, nu și cu guvernul Ucrainei care a adus țara în stare de război ș.a.m. d.
Prin Legea Naturii, omul este hărăzit cu dreptul de a fi și de a dispune de tot ce este pe pâmântul din care s-a născut. Prin ea îi chem alături pe puținii mei prieteni. Nu împotriva cuiva, niciodată cu ură, ci pentru a da familiei de români o individualitate distinctă în corul popoarelor libere.
