Nu suntem aici, cum zice cântecul, de 2000 de ani! Zilele astea m-am dat cu Facebook-ul. Toți cei de pe pista mea păreau abia sosiți de la Paris, Amsterdam, Montreal, Washington DC, Londra, Bruxelles… Respectiv, așa gândeau: ca și cum veneau de-acolo. Neșansa mea a fost că, la rândul meu, călărisem meridianele acelea. Facebook-ul meu mișuna de kitsch-uri. Ca năzuitor la calitatea de canadian, cel mai bun prieten al meu, care-și începuse cariera ca spălător de mașini și o încheia ca director general al „ITB”-ului din Montreal, mi-a rezumat experiența lui de viață în felul următor: nu contrazici, nu corectezi, nu dai sfaturi de cunoscător; află ce-ți folosește și bagi la magazie.
Călătorind pe Facebook, cei care mă însoțeau, indiferent de marile orașe ale lumii din care pogorau, erau inversul povețelor primite de mine. Nu mă contraziceau, mă înjurau de-a dreaptul. Cei mai eleganți, cum ar fi o prietenă, mă jigneau duios.
Credeți că, automat, s-au activat sfaturile amicului meu din Montreal? Dimpotivă. Încet – încet am intrat în cor. Nu înjuram, ce-i drept. Doar că, atunci când mintea-mi producea vorbe elegante, de bun-simț, mă enervam pe neputința mea și căutam cuvintele cu care să lovesc mortal.
Sigur, nu exclud posibilitatea să fi nimerit din întâmplare doar peste cei care se pricepeau la toate, aveau doar convingeri categorice, de genul „comunistule!”, „depășitule”, și mă trimiteau pe mine la școala de modernizare.
M-am retras totuși și mi-am găsit repede un motiv de bucurie: măcar îi lăsasem fericiți.
