Arhiepiscopul Tomisului a încălcat nu numai legea penală, ci şi (cel puţin) a noua poruncă din Decalog „să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”. Nu numai că Înalt Prea Sfinţia sa, Teodosie Petrescu, a minţit „cu acte în regulă”, dar ca să fie sigur – credea el – că justiţia umană nu-l poate atinge, şi-a lăsat doi apropiaţi, colegi de serviciu, fără slujbe. Nu, nu despre slujbele religioase este vorba, ci despre cele care le asigurau celor doi salariile, deci pîinea cea de toate zilele.
Mai exact, aşa cum rezultă dintr-un comunicat DNA, „procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– inducere în eroare a organelor judiciare,
– mărturie mincinoasă,
– abuz în serviciu în formă continuată;
POALELUNGI NECULAI, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– inducere în eroare a organelor judiciare,
– mărturie mincinoasă,
– fals intelectual,
– favorizarea făptuitorului,
– complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată;
STOICHIN CIPRIAN, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată”.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: trimis în judecată împreună cu alte persoane, pe 3februarie 2017, faţa bisericească a încercat să-i păcălească pe anchetatori, „uitînd” că nu poate să-l păcălească pe Domnul sub nici o formă. Dar nici cu procurorii nu i-a mers. Iată ce scriu aceştia:
„În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menţionată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanţa un denunţ prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) şi două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.
Concret în cuprinsul sesizării, inculpatul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără ştirea sa şi cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajaţi, ar fi cerut şi primit fonduri europene pentru o suprafaţă de 350 ha aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terţe societăţi şi persoane, a unor suprafeţe de teren deţinute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locaţii). În susţinerea celor de mai sus, inculpatul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul inculpatului Poalelungi Neculai, a dat declaraţii şi a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susţinut vinovăţia persoanelor respective.
În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menţionate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de inculpatul Stoichin Ciprian (sub coordonarea inculpatului Poalelungi Neculai), arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajaţi din funcţiile deţinute în cadrul Arhiepiscopiei şi suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa”.
Reamintim că arhiepiscopul a mai fost trimis în judecată şi în 2017, tot de către DNA, pentru că a rîvnit la ochiul dracului, „ochi” în valoare de 1.392.964 de lei.