Am scris ultimele două editoriale în grabă mare. Ca atunci când, în mersul tău într-o direcție, ești nevoit să parcurgi și o porțiune de uliță nesuferită. În cazul meu, este vorba de porțiunea cu oameni fără umbră. Urma să atac un subiect folosindu-mă de ei. Acesta este și motivul pentru care am scris repede-repede două editoriale cu același subiect.
Există oameni făcuți la grămadă. Din prejudecată, ignoranță, automatisme sufletești. Se iubesc pe ei și atât. Și totuși, omul apare nu pentru sine. Menirea lui este aceea de a întări nevoia de colectivitate. Doar aceasta, colectivitatea, poate justifica apariția unei ființe care să aibă apărător rațiunea. Adică, acea facultate a minții care îl obligă pe individ să apere valorile comunității în care s-a născut.
Am îndrăznit cele două editoriale ca pe o cerere de răspuns la întrebarea dacă printre cei cu facultăți naturale ale minții se află și câțiva în instituția amintită. Iată răspunsul: NU.
