Acasa > Articole > Politic > Iubesc CEDO

Iubesc CEDO

sursa foto: luju.ro

Nu-mi mijise încă mustața când mi-a căzut cu tronc melodia „La femme de mon ami”. Nu-l văzusem niciodată pe Enrico Macias. Mi-l imaginam nițel urâțel și mult suferind. Se îndrăgostise de soția prietenului său. Ghinion! Și dramă! Încă-mi era vie în memorie imaginea unui fost coleg de școală. Era oleacă prostuț și credul cât încape. Noi ziceam că-i lipsește o doagă. Nu era adevărat. Așa se născuse, fără o doagă; nu-i lipsea. A primit poruncă de la învățător să dea o fugă până acasă la el și să-i aducă vioara. Când s-a întors, era livid, cu ochii umflați de plâns. Printre sughițuri, a povestit ce s-a întâmplat. Curios să se vadă pe el dând sunet la vioară, a deschis cutia și hrăpăreț, n-a mai așteptat să vadă cum și ce, a pus arcușul pe vioară și, catastrofă, îl loc să redea melodia știută, aceasta scârțâia. Clasa se distra nevoie mare. Învățătorul a luat vioara și, din două mișcări, a făcut ca ea să redea melodia dorită. Clasa leșinase de râs. Mai puțin eu. Pe mine, gestul învățătorului m-a emoționat. Aș fi dorit să primesc și eu acasă ce primise nătângul.
De aceea, astăzi, primind știrea că Laura Codruța Kövesi a primit un premiu, nu pentru felul în care cântă la vioară, ci pentru că pur și simplu a îndeplinit un ordin, precum fostul meu coleg, am iubit CEDO. Cu atât mai mult, cu cât vioara adusă de Codruța nu era a lui CEDO. Dimpotrivă, CEDO nici nu avea dreptul să să amestece. Se sacrificase de-a dreptul. Gestul acesta de profundă respirație emoțională, ca toate gesturile asemănătoare din viața mea, mi-a ciupit inima. M-a făcut să uit un amănunt infinit mai grav: România este supusă încă unui atentat la suveranitatea și mândria sa de țară liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.