Da, am trăit și primii, aproape primii, 200 de ani, de la ideea de Supraom. Supraomul lui Zarathustra lipsește.

Eșec?…  Să  zicem!

Eu am felul meu propriu de a găsi un cal. Prietenul. Există?…

Singurul pe care l-am simțit astfel, Friedrich Nietzsche, a plecat dintre noi.

Insist: există prietenie?

Caut răspuns în catalogul cu sentimente: dragoste, ură, invidie… Nicio asemănare. Prietenia nu-i sentiment. N-o simți, cum simți frigul ori canicula. E un organ. Un organ pe care-l au doi inși. Așa abia poți înțelege de ce doi indivizi din epoci diferite iubesc la fel.

Zarathustra grăit-a așa: Eu și cu Mine purtăm o discuției aprinsă -ntotdeauna. Demolatoare. Cum ar fi producător de frumos lucrul acesta insuportabil? Te întrebi: cum apare dopul de plută, cel ce se opune ca gâlceava dintre Eu cu Mine să se scufunde în adânc.

Nevoia noastră de prietenie trădează ceea ce ne-ar plăcea să fim noi înșine.

Atleori, doresc, de pildă, să-mi depășesc invidia. Nu de puține ori îmi fac dușmani doar din dorința de a ascunde că sunt slab. Un prieten adevărat, doar luptând îl afli.

Într-un prieten trebuie să ai pe cel mai dotat dușman al tău. Pentru că, atunci când i te vei împotrivi, ideile sunt cele care se înfrățesc.

Ești un sclav? Nu poți să fii prieten! Ești un tiran? Nu poți să ai prieteni!

Mult prea mult timp într-o femeie erau ascunși un sclav și un tiran. Iată de ce femeia nu e în stare să fie prietenă: ea nu cunoaște decât dragostea.

În dragostea femeiii se ascunde nedreptate și orbire împotriva a tot ce nu iubește ea. Și chiar și-n dragostea cea știutoare a femeii se află, întotdeauna, alături de lumină, fulger și întuneric.

O, mare-i sărăcia voastră, bărbaților! Tot ce dau prietenului, sunt dispus să dau oricărui inamic al meu, și n-am să fiu, în felul acesta, cu nimic mai sărac.

Camaraderie există; de-ar exista și prietenia!!!…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.