Încep să mă enervez. Împotriva mea. O țin tura-vura cu vorbele lui Iisus, „adevărul e-n voi”. Insistând pe ideea că slovele astea, chipurile, nu sunt luate în seamă. În fapt, eu cred că adevărul nu este „în voi”, adevărul e în mine. Și doar în mine.
Ei bine, lumea chiar asta face, caută adevărul în ea. Și-l găsește. Cîțu l-a găsit. Pe adevărul lui, nu pe-al meu. Cretinul care, ieri, se simțea onorat să m-ajute să scutur cireșul, astăzi, ca să mă ajute, îmi cere un milion. Ca să nu mai vorbesc de Iohannis. Duce țara în promiscuitatea mediocrității. Important, pentru el, este să-și dovedească jigărita-i autoritate. Își aruncă pardesiul pe capota mașinii. Cu scârbă. Că n-a fost respectat. Merge la plantat pomi, în plină iarnă, cu geacă de 400 de euro și cizme de 900 de lei. Dumnezeule, Iisus a fost ascultat! Astăzi, tot cetățeanul român este, el însuși, Adevărul. 20 de milioane de adevăruri. Sfârșitul nu este găsirea adevărului. Sfârșitul este adevărul găsit: un animal. O ființă care se autodistruge iese din comunitatea care l-a făcut ființă.
