Acasa > Articole > Politic > Nicolae Cristache: minicronica zilei

Nicolae Cristache: minicronica zilei

ÎN PRESA LUI CEAUȘESCU existau mulți așa-ziși ziariști care cântau exclusiv textele Puterii. Existau și gazetari care erau constrânși să-și achite obligațiile față de angajatorul-partid. Dar niciodată, niciodată unul dintre aceștia n-au făcut-o pentru bani sau funcții. Și-au îndeplinit misia cu bun-simț, eleganță și tristețe. Ceea ce se întâmplă astăzi cu Gâdea deversează toate limitele slugărniciei, avariției, bufoneriei. Este încă un pisc atins de regimul liberal.

ROMÂNIA ÎMI SUGEREAZĂ AZI acel cuplu în care EA este bătută, umilită, lăsată în frig, înjurată, obligată să asiste la dezmățul soțului și să nu crâcnească, să se spetească muncind și să nu primească nimic în schimb. Explicația este una singură: biata femeie nu are unde fugi, nu știe pe nimeni unde ar putea primi înțelegere și afecțiune.

Atenție PSD:  fără o autocritică la sânge, părăsiți acest popor în favoarea pehlivanului liberal.

DOI PĂCĂLICI PENIBILI, butucănos de naivi: Viorel Cataramă și Victor Ponta. Primul lansează un partid anti-Iohannis, după ce l-a ridicat în slăvi vizând cai verzi pe pereți. Mai mult, a înscris în programul partidului său de dreapta și liberal obiectivul naționalizări. Viorel Cataramă recurge la ceea ce nu credea nici el că va fi vreodată în stare. Să-l servească mascat pe patronul său. Chipurile luptă împotriva lui luându-i o parte dintre dușmani, pe adepții privatizării bogățiilor naturale.

Al doilea, Victor Ponta, după ce declară că nu se va întoarce niciodată în PSD, publică un fals sondaj din care rezultă un mesaj clar: dacă nu mă luați lângă voi, muriți. Conform sondajului, PNL este pe un loc prim imbatabil, PSD scade în opțiunile de vot, în vreme ce Pro România crește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.