Sevghin Altay… Adică, Sevi… Adică, Fata de tătar…
Zice prin scripturi – am citit io, parol! – să ne amintim de Fata de tătar… De Sevghin Altay. Care, în urma unui viol, a născut o fetiţă mulatră. Căci, da… Violatorul era un bărbat de culoare. Şi care e prietenă cu o călugăriţă creştină. Şi a supt lapte din acelaşi sân cu un român. Şi o are străbunică pe Munever care… Şi… Am deşirat cam multe. Vă poftesc la citit! Acum, un fragment, mai încolo, când e gata manuscrisul, toată cartea. Căci, în Fata de tătar avem acţiune, mămică, nu ne încurcăm… Nu e indicată lectura fără pachetul de şerveţele alături.
Şi Bogdana, în priză, pe mai departe, a decretat:
─ Avem aici doar o proastă, Sevi, Seri, cum o cheamă, în apărarea căreia sare o lume. Deşi, încă nu ştiu de ce! Că nimeni n-a zis că o cunoaşte sau că ar şti ceva despre ea. O proastă căreia i-a plăcut coţăiala cu negrii. Toţi, aci, de faţă, ştim de ce. Şi a fătat copilul negrului, care e aproape negru şi el! Atât!
Adriana a ţâşnit de pe canapea. Gata s-o sfâşie cu unghiile, cu dinţii, cu ce are la îndemână, pe otrava asta. A mers prea departe. Şi ea a avut răbdare. Ca o mamă. Dar, deja e prea mult. Mihai s-a întors către cea despre care credea că îi e prietenă, chiar iubită, cu gând determinat s-o facă, oricât un bărbat nu face astfel de gesturi cu o femeie, una cu pământul. Cum îndrăzneşte să spună aşa ceva? Cum îşi permite? Astea sunt chestii nu doar crunte şi oribile, ci extrem de grave.
Dar, mai repede ca oricare dintre ei, căci vântul turbat a fost depăşit la viteză, în faţa Bogdanei s-a postat Elmas. Cu ochii tulburi, cu gura pungă, cu faţa congestionată. Pesemne, doar când şi-a îngropat fiica în cimitir, a mai fost aşa. Deşi, momentele dificile n-au lipsit din viaţa tătăroaicei. Şi ea, cu blândeţea-i caracteristică, a încercat să treacă prin toate.
O mână, probabil stânga, s-a oprit în gâtul scandalagioaicei, decisă, fără urmă de dubiu, s-o facă harcea – parcea. Degetele se contorsionează pe omuşor, pe amigdale, pe trahee, pe laringe, pe, la propriu, viaţa celeilalte. Privirile îi scapără, mai ceva ca amnarul. Flăcări imense de dispreţ ţâşnesc până la cer din ele. Gura i se contorsionează compulsiv. Inima îi bate în gât, dacă nu cumva e doar o iluzie şi nu mai bate deloc. O clipă lungă, n-a mai fost nimic altceva. Decât mâna lui Elmas. Cu toate celelalte stări. Şi gâtul Bogdanei. Fracturat, mai ales, de spaimă, decât de strânsoare. Apoi, înainte ca Mihai ori Adriana să intervină, cealaltă mână a lui Elmas a pornit spre obrazul Bogdanei. Şi a lovit cu patimă. Cu sete, dacă se poate spune astfel. Cu focuri. Cealaltă mână, se deşurubează din gâtul vicleanei şi, în sfârşit, femeia poate să articuleze:
─ Viperă ce eşti!
─ O nemernică de-a dreptul, sare şi Adriana, care abia-şi revine după ce tocmai a văzut. Niciodată, niciodată, nu şi-a închipuit că o vede pe cea căreia îi spune soră, într-o astfel de ipostază. Elmas e cea mai bună, şi blândă, şi delicată fiinţă din univers. I-a îndurat lui Munever toate răutăţile. Fără să crâcnească. Fără să se răscoale. Fără să jignească. Fără să urască. Şi, acum, a fost pur şi simplu, dezlănţuită. Mamă! O mamă care e în stare să dea foc lumii pentru copilul ei. Sigur, e confuză, e supărată, e rănită în legătură cu Sevghi. Nu ştie, deocamdată, ce s-a întâmplat, ce se întâmplă. Cu siguranţă că are şi ea destule să-i spună fiicei ei. Dar, nu poate să admită niciodată ca o matracucă de asta să-i jignească şi calomnieze în halul ăsta copilul.
─ Pleacă! – urlă Mihai, în timp ce-şi prinde iubita de braţ şi o ghidează către uşa de la intrare. De la ieşire, în cazul ăsta. Pleacă, Bogdana! Hai, acum! Un minut nu mai stai în casa asta! Ai reuşit să faci un dezastru colosal în aşa de puţin timp. Pleacă! Nu glumesc.
Mama lui, bucuroasă că, în sfârşit, scapă de intrusă şi pot să vorbească pe şleau ei, ai lor, se grăbeşte să adauge:
─ Domnişoara logodnică… Băgăjelul. Luaţi şi băgăjelul cu care aţi venit, frumos, aşa… Ca să nu mai fie nevoie de alt moment pentru spus la revedere.
─ Mamă, tu nu te amesteca! Vezi-ţi de treaba ta! Nu te băga unde nu-ţi fierbe oala.
─ Cum să nu mă bag, dacă…
─ Mamă, te rog! Acum eşti în casa mea. Şi în casa mea, eu fac regulile. Când o să vin la tine, impui tu ce vrei şi ce-ţi place! Acum, te rog să taci şi să nu te mai amesteci.
Fragment din romanul Fata de tătar
