joi, septembrie 23, 2021
Acasa > Literatură > Sacul și peticul (II)

Sacul și peticul (II)

Pe drumul ce-l duce spre casa lui Gicuș, Dorin vântură gânduri care nu se închid. Se întrerup pentru a începe un altul și un altul. Dacă, de pildă, îi va spune ceva citit în Seneca: „Cât este de complicată viața care se încurcă în prejudecăți și cât de clară pare ea pentru cei ce nu i se opun”, ea i-ar putea replica „Foarte bine, foarte bine, spune simplu ce ai de zis!” El se va bloca. Chiar și un spirit stăpân pe el devine slab și știrb în asemenea împrejurări.Se hotărăște în ultima clipă: nu-i va spune nimic, o va lăsa pe ea să se manifeste după firea ei exagerat de imprevizibilă… Dar dacă n-o va face și va gândi ce-o căuta ăsta la mine dis-de-dimineață?… Uf!

Vocea lui Gicuș, de-acum lipită pe creierul său ca marca de scrisoare, ajunge la el prin tăblia ușii, nu tocmai țeapănă:

– Sunteți de la CNN? ei, bravo! așa v-a învățat pe voi doamna învățătoare, să telefonați în orice țară din lume și să vorbiți americănește? Cine vă credeți? Ce-ați zice, dacă eu v-aș întoarce telefonul și v-aș vorbi în românește? Sunt o hărțuită sexual și am drepturi!…

Așa, deci, află Dorin. Domnul Franz Josef a dat sfoară în lume că domnia lui e ca nimeni altul pe pământ. Îi deschide doamna Păsărin. O femeie nici prea slăbuță, nici prea potrivită; ușor grăsuță, cu brațe rotunde, dolofane, în mânecile unui capod de mătase vișinie, ca pe timpuri. Funduleț rotunjor bine și mult; zâmbet la fel. Toată, ca o îndreptățită odă a bucuriei: Tocmai exclamă, mata trebuie să fii ziarist, cum să nu, poftește, poftește, mai avem doi musafiri, caraulași de bine, domnii Pulitzer și Oscar, îi știe o lume întreagă, secrete îs doar numele din buletin, da cum…

Indivizii Pulitzer și Oscar se ridică de pe fotolii, cu capetele plecate în semn de respect. Nu-i poți deosebi. Costume gri, cravate de culoarea capodului doamnei Păsărin, freze linse pe spate și pălării maro pe măsuța din fața canapelei, sediul stăpânului casei, care lipsește, și a taburetelor pentru musafiri. Ghete lustruite cu râvnă, boturi rotunde. Domnul Pulitzer vorbește primul:

– Sunt domnul Pulitzer, dumneata trebuie să fii domnul Dorin sau Dorian; dosarul dumitale, cam subțirel, e confuz… Dacă poți să ne explici care e prenumele adevărat, Dorian ori Dorin, fără „a”, ne-ai face un serviciu pentru care îți mulțumim anticipat, atât domnia mea, cât și domnia domnului Oscar, aici de față-n stânga mea.

Ochii lui Dorin, neatent la cei doi securiști, caută să afle atitudinea domnișoarei Gicuș, care intră-iese în niște pantaloni scurți, cu turul lăbărțat, pesemne din tinerețea mamei. Urmărirea asta l-a cam amețit. Întârzie să răspundă la mulțumirea anticipată de domnul Pulitzer. Cu oarece întârziere răspunde și zice:

– Aveți și de ce să-mi mulțumiți. Cazul meu este unul demn de reținut. Eu, spre deosebire de domniile voastre, am avut doi tați. Tata Ion, primul dintre ei, i-a propus unui neamț în retragere de pe frontul de est să-i dea dezertorului certificatul său de naștere în schimbul hanoracului. Tata Ion dârdâia de frig. Tatăl celălalt, Hans, dârdâia de frică, lucru de înțeles, având în vedere nenorocirile pe care la suferise, cauzate de nemernicii soldați ruși…

În sfârșit, fata se lipește de el, îl sărută pe umăr și zice:

– Dragul de tata Hans, îi era frică să rămână neamț, noroc cu tata Ion. Eu nu cred că dârdâia de frig, mai degrabă de nerăbdare să facă bine unui oropsit…

Sufletul de mamă al doamnei Păsărin tresare de emoție:

– Țț-țț-ț… Doamne ce bărbați erau pe vremuri!… Domnule Dorin sau Dorian, pentru mine ca mamă de hărțuită sexual nu contează un „a” în plus ori în minus, rogu-vă vorbiți mai tare, eu merg la bucătărie să pregătesc specialitatea casei, mămăliguță cu brânză fără brânză… Iese, vorbind pentru ea: noi, românii, am avut, slavă Domnului de toate până acum, crahuri bancare, Sida, lesbiene, escrocherii, homosexuali, iată avem și o hărțuită sexual, cum să nu facă mama o mămăliguță cu brânză fără brânză ce n-a văzut Parisul?…

– Așa, și? nu mai are răbdare domnul Pulitzer; a mulțumit și încă în avans, are dreptul la o informație care merită să fie privită cu toată seriozitatea.

– Așa, și… reia Dorin, neamțul Hans a devenit Ion și Ion, Hans.Mama era acum doamna Hans , deși în acte era soția lui Ion. Neamțul Ion a fost ucis de un tanc german, respectiv, de-al lui, în învălmășeală… Comuniștii l-au ținut de dezertor erou pe frontul de este și eu i-am moștenit pensia de dezertor martir. Tata Hans a murit ucis de ruși. Mama are pensie de urmașă a unui combatant pe frontul anticomunist și eu pătimesc acum pentru Hans dezertorul, după ce mama a pătimit ca fostă concubină a unui criminal de război…

Apare capul mamei, podidit de înduioșare și lacrimi: câtă suferință e pe lume! Acum o poate cântări cu balanța de pe înălțimea noii sale poziții sociale. Anunță matern:

– Acuși e gata și mămăliguța. L-am trimis pe domnul Păsărin, tatăl hărțuitei noastre sexual, să cumpere o damigeană de vin roșu; ne permitem. Cu timpul o să vină și banii… Simțiți-vă ca acasă! Sper ca omul meu, domnul Păsărin, de data asta, să lase sporovăiala cu vecinii și să se întoarcă, măcar o dată în viața lui, la timpul cuvenit.

La întoarcerea acestuia, una, ce-i drept, nu ostentativ de grabnică, tatăl hărțuitei sexual, înrăit meșteșugar în istorisiri cu vorbe alese, povestește în timp ce se chinuie, în sasul dintre camere, să toarne vinul roșu în carafe, că așa-i la casele mari:

– Există o veche vorbă la noi care zice că acolo unde-i fericire, pizma dă pe dinafară . Roata acestui nărav se învârtea pe-aicea de capul ei, fără nicio supraveghere. Astăzi, beleaua a fost adusă de pe ulițe în casele oamenilor. Te uiți în Constituție, e scris sau nu e scris că musai să pizmuiești? Nu e scris, doar proștii o fac… Asta-i democrația!

– Vezi că dă pe dinafară și vinul, nu doar pizma, îl avertizează doamna Păsărin.

– Doar proștii pizmuiesc, îi doare-n cur de Constituție, insistă stăpânul casei. D-aia se umple lumea de proști, ca alde lui Oniță. Auziți și voi vorbă: că de ce nu stau la rând? Mi-am luat-o în cap cu fiică-mea? Păgânul, ca fost comunist ce-a fost, nu crede-n hărțuire; bă, i-am zis, ești invidios, citește Constituția!… Viața omului este doar un punct în veșnicie, cum zicea un mare filosof, nu mai țin minte cum îl chema… nici măcar un punct, bă, d-aia…

Sasul în care domnul Păsărin își desfășoară operațiunea „vărsarea vinului în carafe”este lipsit de lumină. Avertizarea femeii lui mai rău îl încurcă. Întoarce capul în direcția ei, a reproș. Din nebăgare de seamă jetul de vin ajunge pe gresie. Domnii Pulitzer și Oscar îi sar în ajutor, în grabă piciorul lui Oscar nimerește peste carafa deja plină. Momentul e folosit de Dorin pentru a o săruta pe aceea care la rândul ei s-a apropiat de el în același scop.

– Dragul de tine, ai învățat să săruți. Rămâi o clipă, s-o chem și pe mami…

Dorin o reține:

– Nu! Te rog, nu! Dacă n-o să-i placă?

– Mare nătărău ești, zău!…

– Adică?

– Cum să nu-i placă, netotule? Mama se bucură pentru orice mi se întâmplă…

– A!…

– Dar ce credeai?

Domnul Pulitzer râde de Oscar și de vinul zemuind pe pardoseală, cu gura până la urechi. Lui Dorin, gestul i se pare frumos. Caraulașul își apără prietenul. Ei, da! îi spune fetei, râsul distrage atenția de la pagubă. Vinul roșu pe gresie aduce noroc, nu e ca sarea.

Ha-ha-ha! râde și domnul Păsărin, care se simte salvat de gura nevestei.

– Spune și tu Dorinache, îi ia fiica apărarea tatălui, oameni serioși, caraulași de bine, agenți secreți cu nume barosane, și totuși curați ca niște copii. Chiar și tatei îi stă bine așa tâmpit. Dar nu e, Dorinache. Nu e, zău! S-a apucat de politică; vrea să privatizeze Parlamentul…

– Cum adică? se nedumirește Dorin.

– Simplu, Dorinaș. Știi ce spunea Moș Ion Roată: unde-s doi puterea crește. Două parlamente sau trei, ca să nu mai zic de o sută…

Doamna Păsărin apare cu o cârpă mare, albă, de bumbac, mop și detergent. Mamă, o face atentă Gicuș, Dorinel m-a sărutat; eu l-am învățat, draga de mine. Ei, mamă, sunteți tineri, sănătate să fie!… Oscar, îi iese în întâmpinare, s-o ajute. Stăpâna casei refuză, nu se cade, zice. Da cum?… Mult stimată doamnă, o asigură Oscar, zău, mă pricep. Ieri, de pildă, nevastă-mea zice, Nicule, ca soție de caraulaș nu se cade să mai spălăm rufele în familie, unde-i transparența?… Le-am spălat eu și abia apoi le-am dus la Nufărul

– Corect, îl laudă doct și-n termeni potriviți solemnității momentului domnul Păsărin. Transparența nu absoarbe energie din mediul înconjurător, dar nici nu afectează lucrul mecanic…

Sedus de muzicalitatea intelectuală a vorbele venite pe limbă fără nicio sforțare deosebită, domnul Păsărin își ocupă locul pe canapea cu aerul cerut de anturajul select. Socoate de cuviință, totuși, să fie ceva mai popular:

– Fraților, căci așa vă simt, ca pe niște frați, să lăsăm muierile în treaba lor, iar noi să ne vedem de cele bărbătești. Vinul ăsta n-o să-l uit în viața mea, este poșirca ce-mi înnobilează fiica și mă pricopsește cu un ginere de 24 de carate. Hai, noroc până la fund!

– Până la fund, țipă mai tare ca toți Oscar. Până la fund, domnule hărțuitor, și dumneata. De ce roșești? Nu citești Biblia? Noi o studiem la Învățământul Politic. Acolo zice: „Mai bun e râsul decât necazul. Bucuria feței face bine la inimă.” Ori ești impotent?

– Tocmai m-am lăsat de fumat, se scuză Dorin.

– Am crezut că ești impotent. Cumnati-miu, care-i impotent, roșește din nimca. Impotent de gradul trei.

– De gradul doi, îl corectează domnul Pulitzer, care a avut în spraveghere sectorul de impotenți. Gradul trei este irecuperabil, ori, din câte știu eu, cumnatul tău e însurat. Sau nu mai e?

– Da cine mai știe? Soru-mea zice că da, da poți să crezi? O să-i spun cumnatului să se lase de fumat.

Domnul Păsărin își mai toarnă sieși un pahar, îl dă dușcă și plin de elanul inimii înveselite zice:

– Tu-i catapeteasma mă-sii de viață! E-a dracului de frumoasă! Cumnatul domnului Nicu, zis și Oscar, trăiește ca impotent cu sora unui caraulaș coleg cu un alt caraulaș care a avut în supraveghere sectorul impotenți. Mai că-mi vine să mai cumpăr o damigeană! Ascultați ce vă spun eu, oameni buni, filozoful meu al cărui nume l-am uitat, dar îl găsesc eu, nu vă las așa, caut calendarul ăla unde l-am citit, e pe aici prin casă, că noi nu aruncăm nimic, și vi-l spun, zice filozoful ăsta fără nume: „Ce nevoie mai e să te chinui vreme îndelungată cu una și alta, când Dumnezeu la face pe toate?” Băi oameni buni, vă văd și mă vedeți, v-am mai spus și dacă nu v-am mai spus, vă repet: politica e de la Dumnezeu, m-am apucat de politică și știu; după privatizarea Parlamentului, ascultați ce vă spun, noi, adică eu și partidul unde m-am ancorat, deschidem cercuri de studii în toată țara; la sfârșitul anului, ne strângem laolaltă toți și citim calendarele toate, vă spun, într-o lună, poate nicio lună, vom fi ăl mai deștept popor din câte există, adio impotență și roșeală…

– Așa e, domnul Păsărin, da cum?, spune Oscar spășit, cum ajung acasă îl iau deoparte pe cumnati-miu și-i spun, ca și dumneata îi spun, mă vezi și te văd, cumnățele, lasă-te de fumat și roșește din pricina asta. Mi-e milă să te văd roșind de impotență… Așa-i spun…

Domnul Pulitzer îi ia paharul din față, deșartă carafa într-însul, își toarnă și lui, și ciocnește:

– Suntem colegi vechi, coane, suntem din partide diferite, dar nu ne-am certat niciodată, bine că partidul tău a ajuns la putere după al meu, dar suntem vecini și prieteni, nu lua seama la orice spun fiolozofii ăștia. În Gurguieții Noi, tot așa, o femeie care credea orice prostie citea în calendare, să mă ierte gazda noastră, a pățit-o electric c-un impotent de gradul trei, care până la urmă s-a dovedat a fi invers, s-a dovedit a fi de gradul doi, s-a păcălit adică, a crezut că rămâne fecioară… ei bine, trăiesc și astăzi, și culmea, ea nu-l înșală, el o înșală… Eu știu ce spun că m-am ocupat…

– Ca să vezi drăcie! exclamă Oscar. Ginerele lu’ domnu Girtelică, barosanul de la SRI, e din Gurguieții Noi. Dar nu știu ce grad de impotență are. Cum zice la Biblie? „Pentru orice lucru este un timp și o judecată”…

– Ce bâigui tu acolo? Nu-l iartă Pulitzer. Ginerele lu’ Barosanu e american.

Oscar nu se lasă, i-o întoarce oarecum ofuscat:

– Îi american din Gurguieți, îți spun eu.

Domnul Păsărin, ajuns la al patrulea pahar intervine împăciuitor:

– Gata, gata… Biblia cu ale ei, Girtelică al nostru, cu ai săi… O vecină de lângă noi, cititoare înfocată de reviste de-astea noi, ca să zic așa, a scanat o femeie norvegiană – forme, țâțișoare, blondă bine, membră a unei secte Yoga…

– Stai în cap și te vindeci de mâncărimi la coițe, îl ajută doct fanul Bibliei.

– Cam așa, convine, convine domnul Păsărin. Diva asta s-a gândit să-și oblojească bărbatul impotent, după modelul fachirilor, unul descărnat și negru, care cântă din flaut și lângă el se prefiră un șarpe cu gura ca de căpriță de colind și se înalță, se înalță, se înalță…

– A crescut, gata,nu mai are răbdare Oscar.

– Așa deci, continuă domnul Păsărin, a crescut… Ca și daravela lu’ omul ei.

– Ca să vezi drăcie, se minunează Oscar, i-a crescut norvegianului un șarpe. Citează din cartea sfântă: „Omul nu este stăpân pe duhul său de viață, ca să-l poată opri”…

Dorin, retras în picioare, lângă fereastră, urmărește discuția celor așezați în jurul măsuței din fața canapelei de pe care domnul Păsărin, jenat oarecum de burta-i proeminentă, poate dirija tonurile celorlalți doi, pe taburete. Auzindu-l pe Oscar cum recită din Biblie adevăruri, uneori în sens invers, admite că în felul acesta, dacă ai o virtute defectă, aceasta rămâne virtute și mai mult de-atât îți aparține numai ție, nimănui altcuiva.

– Domnul Oscar trage o concluzie logică, îl susține Dorin. Omul nu este stăpân pe duhul său… Toată chestia este că norvegianca nu a folosit un flaut de fachir. Am citit și eu articolul. Confuzia e pricinuită de o greșeală de traducere, tot mai frecvente astăzi. În realitate era un fluier, un fluier simplu, cum au ciobanii noștri…

– Dar mai norvegian, plusează Oscar.

– „Mai norvegian” nu se poate abține domnul Păsărin, dar în mod sigur ciobănesc, așa se și explică de ce se spune că ciobanii au sculele cât șerpii… Bă, fraților, scurtează domnul Păsărin, musai e greșeală de traducere, doar că vecina noastră, ca să zic așa, a disimulat revista și s-a apucat să facă trăznăi… Ca să vedeți ce poate face o traducere proastă! A vândut tot ce-avea mai de preț în casă, dinții de aur recuperați și alte asemenea lucrușoare, și-a pornit-o spre târg . Neștiind că era o greșeală de traducere, a întrebat încolo și-ncoace cum arată flautul. A văzut unul, două…

– Ajunge! îl oprește Oscar. Inima celor caută este în casa cu tânguire.

Domnul Păsărin își întrerupe discursul, îl privește pe Oscar cu capul într-o parte, ca și cum l-ar vedea întâia oară și continuă:

– Două flaute, așa-i… S-a tot holbat când la unul, când la altul, n-a fost mulțumită. Pusese de la început ochii pe un trombon, ca să zic așa, mai în consens cu adevărul din mintea ei. Flautul, și-a spus ea,o fi bun, da numa pentru norvegienii cu aia delicată…

Gicuși și doamnă Păsărin apar ducând primul rând de farfurioare cu mămăliguță cu brânză fără brânză.

– N-am știut că norvegienii o au delicată, înțeapă Gicuși.

– Iartă-mă, fetița mea, nu te-am auzit venind.

– De ce să t iert? O au delicată, nu? De ce să te iert?… Dorin, sunt sigură, nu este norvegian… Voi fi totuși atentă!

– Hai, valea!, le repede domnul Păsărin. Oamenii ăștia, bărbați și caraulași, indiferent, ca să zic așa, au rămas cu gurile căscate să afle ce se mai întâmplă pe lumea asta

Așa, deci, răsuflă el ușurat , odată scăpat de partea feminină a casei. Să continui:

– Chiar în noaptea care a urmat, după ce omul ei a adormit buștean, a tras trombonul de sub pat, l-a potrivit în dreptul cocoșelului, înțelegeți ce vreau să spun, mă feresc de urechile fetei mele, și-a umplut bojocii cu aer și a suflat până i-au ieșit ochii din cap. Abia a scăpat cu viață. A fost extrasă de vecini din ghearele fiarei, trezit din somn, ca orice fiară, n-a mai știut ce face. O bătea pe femeie cu muștiucul. Așa, ținut de vecini, nefericitul tot a reușit să-i vâre muștiucul pe gât. I l-au scos la spital cu laserul, bucată cu bucățică. Doar că, din greșeală, i-au fost fracturate și coardele vocale. Acum nu mai poate vorbi, deși e la spitalul de glumeți…

Domnul Pulitzer, care n-a apucat să scoată o vorbă ca lumea, dă îngrijorat din cap. Bea restul de vin din pahar și zice:

– Ceva nu-i în ordine pe lumea asta. Nu-i deloc în ordine. În viața se întâmplă una și-n traducere iese alta. Ceva nu-i în ordine nici cu zilele și nopțile, la noi e noapte și la americani e zi… Lumea asta se învârte ca un coi într-o căldare… Eu personal, continuă Pulitzer, nefiind contrazis de nimeni, am accesat pe filiera noastră specifică o știre de amețești. Intelligence Service s-a confruntat zilele astea cu un caz unic în lume, după părerea lor, nu a mea. Eu sunt deșcă bătrână, am văzut altele și mai și… dar să revin, o scoțiancă de 44 de ani, efectuează la fiecare două săptămâni orgasme, dar ce orgasme, de-alea lungi, dar, și aicea-i tot misterul, în locurile cele mai neașteptate, în autobuze, la masă, cu copiii, la cinema… și știți și voi, femeile fac urât în asemenea situații…

– Eu nu știu, se aude glasul fetei învingând zgomotul apei din chiuvetă…

– Gândiți-vă c-o apucă în biserică, se cutremură Oscar. Domnul Păsărin, pot să mai torn un păhărel, mi s-a făcut rău! Dumnezeul Mare, tu, om la locul tău, intri într-un magazin după ceapă, leuștean sau… sau…

– Flaut, îl ajută Gicuș.

– Sau flaut, nu observă Oscar ironia. Eu am avut la baie un flotor de-avea orgasme când ți-era lumea mai dragă. Odată, m-a apucat când aveam musafiri. Am năvălit peste oaspeți cu chiloții în vine… Se declanșa singur, ziua, noaptea, cu noi în casă, să înnebunești nu alta. Și un flotor, cum se știe, nu e femeie, o femeia mai că… înțelegi…

– Să continui cu scoțiancă, îl întrerupe Pulitzer. A fost pusă sub supravegherea strictă a șase agenți, în trei ture. N-a rezistat niciunul. De cum începea orgasmul, zburau spre casă și se aruncau pe nevastă sau pe cine mai era acasă de gen feminin…

– Și pân-la urmă, întreabă Oscar, la cel de-al doilea pahar dat dușcă.

– Pân-la urmă, după nenumărate electroencefalograme, tomografii, angiograme, s-a descoperit că avea o malformație a vaselor sangvine din creier, de-aia mă-ndoiesc că flotorul lui Oscar avea oragasme, fără creier e greu…

– Adică, eu mint? începe să se enerveze Oscar. Doamne, iartă-l, că nu știe ce zice. Neîncrederea poate face un nebun și dintr-un înțelept, zice cartea sfântă. Din fericire Pulitzer n-a suferit niciodată de așa ceva. Bine, bine, se grăbește văzând cum Pulitzaer se schimbă la față, să evite una din blestemățiile unui Pulitzer deranjat. Zi mai bine cum s-a terminat cu scoțianca.

– S-a terminat rău, Oscar, nu ca flotorul tău mincinos. Femeia a fost operată. De-atunci, adio orgasm. Adio de tot.

– Tu-i catapeteasma mă-sii, înjură cu năduf domnul Păsărin. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt femeie! Sper, oarecum interesat, că s-a vindecat până la urmă.

– N-am urmărit până la sfârșit, m-a chemat șefu să-mi traseze misia asta. Ce mai știu este că femeia a intentat proces spitalului, căci, pretinde ea, doctorii au obturat prea mult, și de unde nu trebuia. Oricum nu se poate pune la loc…

– Ce nu mai e, nici n-a fost!, observă Oscar cu ochii pe Dorin, cel ce l-a mai confirmat și altădată. Iar tu, Pulitzer, vezi c-o iei razna. Care șef? Ești sub acoperire, nu ai șef. Pronunți cuvântul șef, nu mai ești sub acoperie…

În liniștea care se instalează, se aude vocea hărțuitei sexual, întrebând-o pe mamă-sa:

– Mamă, tu ai orgasm din senin?

– Depinde, mamă, cât de senin!

Domnul Păsărin înțelege că s-a ajuns prea departe. Intervine, brusc căzut din cerurile vinului roșu:

– Nicio acoperire, domnii mei! Suntem prieteni! Prietenia este acoperirea noastră. Ne-am cunoscut nu mai devreme de un ceas și nu ne mai acoperă nici dracu. Câți pulițeriști sunt în lume, sau câți oscareți, v-ați gândit? Pe vremuri, noi, cei ce lucram sub acoperire, aveam niște nume de râsul curcilor. Astăzi, trăim în democrație, domnilor, nu e unul ne acoperit. Unul e liberal, altul, socialist, conservator, dracu-lacu…

Dorin se uită la ceas. Nu se mai poate întâmpla nimic între el și aceea ce-i arvunise dragostea. La plecare, asistă la sfâșitul discuției între mamă și fiică.

– Mamă, îi spune fiica, eu aș vrea să am orgasm cu sufletul.

– Știu, mamă, am încercat și eu, mare deosebire!

Gicuș îl vede pe Dorin îndreptându-se spre ieșire; îi iese în întâmpinare.

– Pleci? Gata? Te-ai plictisit, dragul de tine!

– O să revin, îi primite Dorin. Poate ar fi mai bine să ne vedem la o cafea.

– Dorinache, se alintă fata, și eu aș vrea, dar nu se poate. N-am încă 18 ani, nu putem face sex!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.